Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că în urma demersurilor complexe susţinute la nivelul Celulei de Criză a ministerului au fost finalizate, duminică, procedurile specifice de repatriere din Siria, prin Liban, a unui cetăţean român.
Repatrierea s-a realizat cu sprijinul Ambasadei României la Damasc, în cooperare cu Ambasada României la Beirut, informează un comunicat al MAE transmis luni AGERPRES.
Cu sprijinul Echipelor Consulare Mobile ale misiunilor diplomatice române de la Damasc şi Beirut, cetăţeanul român a părăsit teritoriul sirian la data de 15 octombrie pe cale terestră către Liban, de unde şi-a continuat deplasarea către România pe cale aeriană, pe ruta Beirut - Istanbul - Otopeni, precizează sursa citată.
Comunicatul arată că "Ministerul Afacerilor Externe a suportat în întregime costurile aferente transportului terestru şi aerian pentru cetăţeanul român repatriat".
Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistenţă şi protecţie consulară acordată de MAE cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.
MAE reaminteşte faptul că, de la debutul operaţiunilor de evacuare din Siria (anul 2011), prin intervenţia directă a Ambasadelor României la Damasc şi Beirut şi sub coordonarea Celulei de Criză a MAE, au fost repatriaţi 740 de cetăţeni români şi membri ai familiilor acestora.
În prezent, Ambasada României la Damasc acordă asistenţă şi protecţie consulară inclusiv cetăţenilor din Australia, Canada, Franţa, Republica Moldova şi Portugalia, aflaţi pe teritoriul Siriei, punctează MAE.
Ministerul reiterează recomandările ferme adresate cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict de a părăsi zona şi de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-şi anunţa prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă şi protecţie consulară.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă atât consultarea informaţiilor furnizate prin intermediul aplicaţiei "Călătoreşte în siguranţă", ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, cât şi al serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".