Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţionare de călătorie MAE: Uragan de categoria 5 în SUA, Belize, Guatemala, Honduras

Atenţionare de călătorie MAE: Uragan de categoria 5 în SUA, Belize, Guatemala, Honduras

Românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala și Republica Honduras trebuie să știe că în perioada 4 – 5 iulie 2024, uraganul Beryl poate atinge coastele mexicane și din America Centrală.

MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala și Republica Honduras că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile competente, furtuna tropicală Beryl a atins nivelul unui uragan de categoria 5 din 5 (potrivit scării Saffir-Simpson) și se îndreaptă rapid spre centrul Mării Caraibilor. Există posibilitatea ca acest uragan să atingă, în perioada 4 – 5 iulie 2024, coastele mexicane și ale statelor din America Centrală menționate.

Uraganele de această intensitate reprezintă un risc major și pot produce pagube semnificative imobilelor și infrastructurii costiere. De asemenea, se pot anticipa anulări de zboruri sau întârzieri semnificative ale zborurilor de pe aeroporturile din zona Rivierei Maya și a Peninsulei Yucatan din Statele Unite Mexicane, precum și din Belize, Republica Guatemala și Republica Honduras.

În prezent, centrul uraganului este situat la 3.590 de kilometri sud-est de Cancun și la 565 de kilometri de Barbados. Vântul maxim susținut este de 260 km/h, cu rafale inclusiv de 300 km/h.

Autoritățile competente recomandă cetățenilor să urmărească cu atenție informările oficiale și să fie pregătiți pentru evacuare sau să se adăpostească corespunzător.

MAE le recomandă cetățenilor români să evite deplasările în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala și Republica Honduras iar în cazul în care se află în aceste țări să respecte cu strictețe instrucțiunile oferite de autoritățile competente din sfera protecției împotriva dezastrelor naturale și a protecției civile, după cum urmează:

- Statele Unite Mexicane: Comisia Națională a Apelor: https://smn.conagua.gob.mx/es;

- Belize: Organizația Națională de Management al Urgențelor: http://site.nemo.org.bz/;

- Republica Guatemala: Agentia Națională pentru Reducerea Dezastrelor: https://conred.gob.gt/;

- Republica Honduras: Comisia Permanentă pentru Situații de Urgență: https://copeco.gob.hn/.

De asemenea, se recomandă monitorizarea actualizărilor oferite de Centrul Național pentru Uragane, care funcționează împreună cu Serviciul Național de Meteorologie din Miami-South Florida: https://www.nhc.noaa.gov/ / https://x.com/nhc_atlantic?lang=es.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Statele Unite Mexicane: +525552800447 și +525552801869; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență. Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României la Ciudad de México: +525538833072.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: http://mexico.mae.ro și www.mae.ro.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: mae uragan mexic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri