Jurnalul.ro Ştiri Observator MAI: Amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei aplicate de poliţişti şi jandarmi în ultimele 24 de ore

MAI: Amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei aplicate de poliţişti şi jandarmi în ultimele 24 de ore

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.103 contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei, în urma acţiunilor întreprinse în ultimele 24 de ore.

Potrivit unui comunicat al MAI, personalul structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne a intervenit, în intervalul menţionat, la 5.589 de evenimente, dintre care 3.718 circumscrise menţinerii ordinii publice şi 1.871 pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Pe timpul minivacanţei prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, structurile ministerului şi-au adaptat misiunile la situaţiile generate de creşterea valorilor de trafic atât rutier, cât şi la trecerea frontierei, afluxul mare de turişti în staţiunile montane sau pe litoral ori evenimentele cu public numeros, reaminteşte sursa citată.

Astfel, în urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii rutieri au reţinut 606 permise de conducere precum şi 190 de certificate de înmatriculare pentru încălcări ale legislaţiei specifice.

"Având în vedere valorile crescute ale traficului rutier în contextul zilelor libere din această perioadă, poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru fluidizarea circulaţiei pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor şi depistarea conducătorilor auto care pot reprezenta un pericol. În urma acţiunilor din teren, pentru încălcări ale legislaţiei specifice, au fost retrase 606 permise de conducere (dintre care 67 pentru consum de alcool şi 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise), precum şi 190 de certificate de înmatriculare", se arată în comunicat.

Totodată, în ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 944 de posibile infracţiuni, aproape 21% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

"Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 194 autori de infracţiuni, care au săvârşit 197 fapte penale. Faţă de 32 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. În plus, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional", precizează sursa citată.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, pompierii au efectuat 80 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 129 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 246.000 lei.

"În ultimele 24 de ore, echipajele MAI de intervenţie în situaţii de urgenţă au desfăşurat 1.495 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 169 pentru stingerea de incendii şi 11 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 16 persoane. Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 36 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 31 de persoane aflate în situaţii de urgenţă", se spune în comunicat.

În comunicat se arată că, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră.

"De la începerea conflictului din Ucraina, 4.425 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 140.344 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 28 fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,1%", menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 42.185 de mijloace de transport şi 177.767 de persoane, dintre care 17.324 cetăţeni ucraineni.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru ca cetăţenii să se bucure, fără incidente, de ultima zi a minivacanţei, se mai spune în comunicat.

"Pentru a ajunge cu bine la destinaţie, le recomandăm cetăţenilor să se intereseze din timp asupra condiţiilor de drum şi a măsurilor care ar putea fi luate în contextul valorilor crescute de trafic. Recomandăm şoferilor să respecte normele rutiere şi să adopte o conduită preventivă în trafic. Mare atenţie în cazul deplasărilor în care sunt prognozate fenomene meteo periculoase!", mai transmite sursa citată. 

Subiecte în articol: măi amenzi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri