Jurnalul.ro Special Anchete Guvernului îi place bătaia de joc. MAI și-a luat mașini de 100.000.000, în săptămâna austerității

Guvernului îi place bătaia de joc. MAI și-a luat mașini de 100.000.000, în săptămâna austerității

de Ion Alexandru    |   

Cu doar o zi înainte ca Guvernul Ciucă să adopte celebra OUG 34/2023, act normativ care interzice anul acesta instituțiilor statului să facă achiziții de mașini, Direcția Logistică a MAI a cumpărat autovehicule în valoare de 111,6 milioane de lei.

 

Pe ordonanța de urgență respectivă nu se regăsesc semnătura ministrului de Interne și nici numele instituției. Două loturi din acest contract au fost adjudecate de o companie abonată la contracte cu statul, din acționariatul căreia face parte un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu și al lui Liviu Luca. Iar unul dintre administratori a fost asociat cu un partener de afaceri al lui Sebastian Vlădescu.

În data de 11 mai 2023, Guvernul României a adoptat celebra Ordonanță de Urgență 34/2023, cunoscută și sub numele de „Ordonanța Austerității”. Conform articolului 3, litera „a”, al acestui act normativ, „în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și de subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de: (…) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2014, cu modificările și completările ulterioare”.

Ordonanța a intrat în vigoare odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial al României, mai exact din data de 15 mai 2023, ea regăsindu-se în Monitorul Oficial nr. 415/2023. Actul normativ este semnat de premierul Nicolae Ciucă, dar și de câțiva miniștri sau șefi de instituții în persoană. Cum ar fi cazul ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, sau al secretarului general al Guvernului, Marian Neacșu. Pe lista de semnături apar câteva iscălituri ale secretarilor de stat, ai vicepremierilor Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor, ai miniștrilor Agriculturii, Muncii și Energiei.

 

Ministerul de resort nu se regăsește pe actul normativ

 

Nicăieri nu apare, pe acest document, numele instituției Ministerului Afacerilor Interne sau vreo semnătură a ministrului Lucian Bode sau a vreunui secretar de stat de la MAI. Ei bine, dacă această ordonanță a fost adoptată pe 12 mai 2023, cu doar o zi înainte, pe data de 11 mai 2023, Direcția de Asigurare Logistică Integrată a MAI a cumpărat mașini de peste 110 milioane de lei. 

Afacerea a fost antamată încă din 18 ianuarie 2023, când autoritatea contractantă a publicat pe SEAP un anunț de participare conform căruia intenționa să achiziționeze autovehicule prin intermediul încheierii unui acord-cadru și al organizării unei licitații deschise. 

Afacerea, una imensă din punct de vedere financiar, a fost încheiată doar parțial. Din cele 17 loturi ale contractului, au fost atribuite doar cinci. Astfel, pentru 39 de autoturisme 8+1 locuri tip 1, alte 150 de autoturisme 8+1 locuri tip 2,92 de autoturisme de reprezentare 4X4, 159 de autoutilitare N1 cu destinație specială neinscripționate și pentru 14 autovehicule de transport deținuți, MAI a alocat un buget de 88.817.571,2 lei fără TVA. 

La data de 11 mai, cu doar o zi înaintea adoptării ordonanței de urgență, au fost atribuite toate aceste cinci loturi. Primul lot a fost adjudecat de Roadhill Automotive SRL, pentru 9.710.989,86 lei fără TVA, al doilea de către Renault Commercial Roumanie SRL, pentru 25.538.250 de lei fără TVA, al treilea de către Porsche România SRL, iar ultimele loturi au ajuns la compania Stimpex SA, pentru 25.090.099,83 lei fără TVA, respectiv 2.906.299.9 lei fără TVA.

 

Afacerea era, inițial, mult mai mare

 

Un calcul simplu arată că valoarea celor cinci loturi atribuite este mai mare decât suma estimată inițial a fi cheltuită. În total, aceste achiziții vor scoate din bugetul MAI 93.808.039,59 lei fără TVA, cu 4.990.468,39 lei fără TVA mai mult decât bugetul estimat inițial. Adăugând și cota de TVA de 19 la sută, achiziția ajunge la nu mai puțin de 111.631.567,11 lei, adică la 22.781.952,5 euro.

Conform caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții, vehiculele urmează să intre în înzestrarea mai multor structuri ale MAI. Este vorba despre Direcția Generală de Protecție Internă, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General de Aviație al MAI, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcția Generală Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și Direcția Generală Anticorupție.

Așa cum arătam mai sus, contractul inițial avut în vedere de Direcția Logistică era mult mai amplu. El mai viza încă 896 mașini 4X2 neinscripționate pe benzină, 774 mașini 4X4 neincripționate pe benzină, 79 mașini neinscripționate pe motorină, 248 de vehicule cu 16+1 locuri, 64 de autovehicule N1 cu două locuri, 5 autospeciale cu 48+2 locuri, 100 de autispeciale N2, 50 de autospeciale N3, 104 mașini cu 5 locuri neinscripționate pe benzină, 17 mașini de teren 4X4, 7 autoutilitare de 3,5 tone și 47 de autoutilitare frigorifice. Pentru toate acestea, bugetul estimat era de 540.545.496,11 lei cu TVA (110.315.407,4 euro). Loturile au fost, însă, anulate pe cale administrativă.

 

Client vechi al contractelor cu statul

 

Una dintre companiile adjudecătoare, SC Stimpex SA, a câștigat două loturi ale acordului-cadru, valoarea afacerii perfectate ridicându-se la 27.996.399,73 lei fără TVA, adică la 33.315.715,7 lei cu TVA inclusă (6,8 milioane de euro). Compania îl are ca acționar, alături de alte persoane fizice, pe un anume Ciprian Toroipan. Acesta este asociat în alte două companii care au legătură cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu și cu ex-liderul sindical Liviu Luca. Este vorba despre SC Global Video Media SA și celebra PSV Company SA. Surse din piață spun că Toroipan ar fi chiar vărul soției lui Liviu Luca.

Stimpex SA figura, în arhiva Registrului Comerțului, ca avându-l drept administrator pe un anume Marin Ștefan. Acesta este asociat în SC rom Offset Management & Production SRL cu Bogdan Ceaușelu, fiu de fost general și partener de afaceri cu ex-ministrul Finanțelor (proaspăt condamnat definitiv la închisoare cu executare) Sebastian Vlădescu în compania Sc Boss Exim Trading SRL.

Această societate a derulat afaceri cu tehnică militară exportată din nordul Africii. Revenind la Stimpex SA, această companie a mai derulat afaceri cu statul român, în special cu MAI, Poliția Română, IGSU, dar și cu SRI sau Ministerul Apărării.

Subiecte în articol: măi achizitii masini guvern ordonanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri