Jurnalul.ro Ştiri Locale MAI anunță constituirea grupului de lucru pentru elaborarea noii structuri a IPJ Constanța

MAI anunță constituirea grupului de lucru pentru elaborarea noii structuri a IPJ Constanța

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Afacerilor Interne anunță că luni a avut loc prima ședință a grupului de lucru desemnat pentru elaborarea noii structuri a Inspectoratului de Poliție a Județului Constanța. Reorganizarea are loc în urma incidentului de la 2 Mai.

Potrivit MAI, în cadrul ședinței au fost stabilite obiectivele principale, modul de lucru și calendarul de implementare a reformelor solicitate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Organigrama Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța va fi constituită astfel încât să reflecte pe deplin cerințele și necesitățile comunității locale din județ, luând în considerare contextul infracțional și specificul activităților de aplicare a legii din zona de competență, a mai anunțat MAI.

„Scopul grupului este de a regândi întreaga structură a IPJ Constanța pentru a-l transforma într-o structură polițienească capabilă să combată eficient infracționalitatea locală. Județul Constanța este unul de graniță, inclusiv a UE, avem în Constanța obiective care au o pronunțată importanță strategică civilă, industrială și militară, CNE Cernavodă, Porturile și Șantierele Navale de la Constanța și Mangalia, Podurile de la Cernavodă și Giurgeni-Vadul Oii, Baza militară de la Kogălniceanu. De asemenea, regăsim în județul Constanța forme ale infracționalității care se încadrează în prioritățile de acțiune ale MAI, trafic de droguri, trafic de persoane, contrabandă, evaziune fiscală, migrație ilegală, crimă organizată”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a vorbit și despre resursele umane și logistice.

„Pe de altă parte, vom aborda și lipsa de resurse umane și logistice. Inspectoratul va trebui echipat și dotat corespunzător și ne vom concentra și pe această direcție. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, organizarea și echiparea logistică nu poate suplini pregătirea profesională, deontologia și integritatea, munca intensă pentru aplicarea legii și apărarea drepturilor cetățenilor. De aceea, am cerut tuturor structurilor MAI o nouă atitudine față de muncă a tuturor cadrelor, bazată pe responsabilitate, profesionalism, integritate, disciplină și dedicare față de lege și cetățean”, a mai spus Predoiu.

Din grupul de lucru constituit prin ordin al ministrului Afacerilor Interne fac parte specialiști ai MAI și ai Inspectoratului General al Poliției Române. De asemenea, prin același ordin de ministru s-a stabilit faptul că vor fi consultați și experți din structurile polițienești ale unor state cu care România are parteneriate strategice.

Doi tineri au murit şi alţi trei au fost răniţi după ce un șofer de 19 ani i-a lovit cu maşina în localitatea constănțeană 2 Mai. El s-a urcat la volan după ce consumase droguri. Anterior, tânărul fusese oprit de poliţie, în maşina sa fiind găsite substanţe psihoactive, însă a fost testat doar pentru consum de alcool.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a propus, după episodul din județul Constanța, confiscarea mașinilor conduse de șoferii care au consumat alcool sau droguri și a celor celor care transportă droguri. O altă propunere este mărirea termenului pentru redobândirea permisului de conducere, atunci când acesta a fost anulat, ca urmare a consumului de alcool şi droguri.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ipj constanta măi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri