Jurnalul.ro Ştiri Externe Mai mult de jumătate din ţările UE, în zona roșie pe noua hartă privind restricţiile de călătorie

Mai mult de jumătate din ţările UE, în zona roșie pe noua hartă privind restricţiile de călătorie

Peste jumătate dintre ţările Uniunii Europene sunt marcate cu roșu pe noua hartă europeană privind restricţiile de călătorie, publicată joi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Pe această hartă, doar trei ţări din UE sau Spaţiul Economic European (Norvegia, Finlanda şi Grecia) sunt în mare parte în zona verde, în timp ce cinci ţări (Italia, Cipru, Estonia, Lituania şi Letonia) sunt în principal în zona portocalie.

Alte cinci ţări (Germania, Austria, Suedia, Danemarca şi Islanda) nu sunt codificate în culori din cauza „lipsei datelor de testare”, dintr-un motiv nespecificat, potrivit Le Figaro.

Miniștrii UE au ajuns, marți, la un acord privind coordonarea măsurilor de restricționare a liberei circulații în UE adoptate în contextul pandemiei. Una dintre acestea este harta realizată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor.

„Faptul că statele membre își unesc astăzi forțele trimite un semnal puternic cetățenilor și arată în mod clar că UE trece la fapte dacă este absolut necesar. Am învățat din lecțiile trecutului: nu vom depăși criza închizând frontierele în mod unilateral, ci acționând împreună. O hartă comună cu coduri de culori comune, bazată pe criterii comune, elaborată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, reprezintă primul rezultat important. Invităm acum statele membre să se asigure că sunt furnizate datele necesare astfel încât harta să poată fi actualizată săptămânal cu informații exacte privind situația epidemiologică din UE și din regiunile sale”, se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: zona rosie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri