Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai multe site-uri, printre care și cel al Guvernului, au fost atacate cibernetic

Mai multe site-uri, printre care și cel al Guvernului, au fost atacate cibernetic

Vineri dimineață, accesarea site-urilor gov.ro, mapn.ro si politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro si a site-ului unei instituții financiare a fost afectată de o serie de atacuri cibernetice de tip DDOS (distributed denial of service). Afectat este și site-ul www.mapn.ro.

Specialistii IT de la nivelul structurilor guvernamentale colaborează cu experții institutiilor de specialitate pentru restabilirea accesului și identificarea cauzelor.

Accesul către site-ul www.gov.ro a fost refăcut.

Atacul cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS), a fost declanșat, la ora 04.05, și asupra site-ului MApN (www.mapn.ro), anunță instituția. Atacul nu a compromis funcționarea paginii de internet a instituției, ci doar a blocat accesul utilizatorilor la aceasta.

Site-ul MApN nu conține baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, iar atacul nu a afectat alte servicii și rețele informatice ale MApN, precizează ministerul.

Specialiștii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) lucrează la acest moment pentru reluarea funcționalității paginii de internet a ministerului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: site atacat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri