Principalele îngrijorări ale conducătorilor de companii sunt pandemiile (52%), amenințările cibernetice (47%), reglementarea excesivă (42%), incertitudinea privind politicile publice (38%) și creșterea economică incertă (35%) (arată un recent studiu PWC). Așadar, nu numai pandemia sperie. Economia reală se teme și de felul în care reacționează la criză guvernele (suprareglementare, suprataxare). Teama multora este că modificările de politică fiscală cauzate de majorarea nivelului datoriei publice din timpul pandemiei ar putea determina o creștere în perioada post-pandemică a obligațiilor fiscale totale ale organizațiilor.
Stimulii fiscali acordați de guverne în ultimele 12 luni au avut misiunea de a menține pe linia de plutire multe sectoare economice și multe lanțuri de aprovizionare, de a conserva joburi și de a salva de la moarte zeci de mii de firme a căror cifră de afaceri s-a prăbușit spre zero din cauza blocajelor impuse de state în scopul combaterii pandemiei. Dar tot aceleași măsuri de stimulare fiscală au provocat și o deteriorare a indicatorilor fiscali ai tuturor statelor și o creștere a datoriei publice. Dezechilibrele bugetare și acoperirea datoriilor publice vor deveni o prioritate, dar și o povară politică și economică semnificativă în următorii ani.
Este evident că, politic vorbind, e dificil de impus o reducere a cheltuielilor publice într-o perspectivă apropiată, în contextul în care tocmai nivelul sporit al cheltuielilor publice țin economia reală pe linia de plutire. Mai mult, pandemia ne-a scos în evidență necesitatea creșterii cheltuielilor publice în multe sectoare, mai ales în domeniul asistenței medicale, dar nu numai aici. Economistul Simon Johnson comenta recent că, în contextul în care pandemia e departe de a se termina, lumea are nevoie urgentă de un nou sistem de sănătate global, așa după cum în urma crizei din 2008 lumea a avut nevoie de un nou sistem financiar.
Analogia cu criza din 2008 și cu modul de intervenție a statelor este des discutată. După criza financiară mondială din 2008, s-au alocat resurse considerabile pentru a face sistemul financiar mondial mai sigur. Mohamed A. El-Erian (fost președinte al Consiliului Global de Dezvoltare al președintelui american Barack Obama, timp de 4 ani consecutivi numit unul dintre primii 100 de gânditori globali ai politicii externe) spune că după criza financiară mondială din 2008, guvernele economiilor avansate au jurat că nu vor mai lăsa niciodată sistemul bancar „să țină ostatică politica, darămite să amenințe bunăstarea economică și socială”. Dar azi, treisprezece ani mai târziu și în plină criză provocată de pandemie, se vede că o bună parte a finanțării riscă acum să strice ceea ce ar putea fi „o recuperare durabilă, incluzivă și durabilă din groaznicul șoc COVID-19”.
Este necesar acum un efort analog, atât pentru eradicarea COVID-19, cât și pentru a ne întări sistemul sanitar în fața altor posibile pandemii. Este însă nevoie și de un efort politic înțelept, care să faciliteze o redresare economică puternică și rapidă și care să îndepărteze amenințarea la adresa bunăstării economice și fricile conducătorilor de companii. Temeri sunt destule, dar speranța moare ultima.