Jurnalul.ro Editoriale Mâine va fi inaugurat Pasajul Doamna Ghica

Mâine va fi inaugurat Pasajul Doamna Ghica

de Ionuț Bălan    |   

Nu e cunoscută lista oficialităţilor care vor participa la tăierea panglicii, dar este clară data finalizării construcţiei: 5 mai 2021. Deci, dacă predarea obiectivului e asumată în documente, înseamnă că va fi inaugurat.

Astfel, zona Est-Vest nu va mai fi sufocată de trafic, fiindcă noul pasaj suprateran Doamna Ghica este rezolvarea, după cum sunt informaţi trecătorii de bannerele puse pe stâlpii podului. Locuitorii şi agenţii economici din proximitate nu vor mai avea de suferit din cauza limitării accesului şi a devierii circulaţiei pe un singur sens din direcţia marii intersecţii Colentina - Doamna Ghica spre celălalt pasaj, care ajunge în Pantelimon.

Spre deosebire de cei din cartierul Drumul Taberei, care au îndurat o perioadă  dublă-triplă de penitenţă faţă de promisiunea „În 3 ani aici VA FI staţia TA de metrou”, cei din Doamna Ghica/Colentina pot să se considere fericiţi. În cazul lor, autorităţile arată că le pasă. Dau dovadă de bun simţ, organizare exemplară şi responsabilitate. Sunt conştiente că timpul oamenilor înseamnă bani şi nu-şi bat joc de el.

Şi ca un preambul al inaugurării pasajului s-au plantat copaci. Iată o iniţiativă ecologistă bine-venită. De fapt, chiar pasajul are un vădit rol antipoluant, în măsura în care infrastructura deficitară a făcut să fie deschisă procedura de infringement de către Uniunea Europeană.  Pe cale de consecinţă, bucureştenii nu au de ce să mai fie ameninţaţi cu o taxă de mediu, din moment ce pasajul rezolvă chestiunea de „sufocare” evidenţiată de afişe. Iar lucrarea se alătură pleiadei de pasaje/poduri edificate în Capitală: Obor, Grant, Muncii, Unirii, Mărăşeşti, Victoriei, Lujerului, Băneasa, Piaţa Presei Libere, Basarab, Piaţa Sudului, Pipera, Pantelimon, Mihai Bravu, Ciurel, Nicolae Grigorescu. Acestea sub simboluri ale înnoirii şi modernităţii.

Aşa cum londonezii răspund cu mândrie când sunt rugaţi să menţioneze nume de poduri ce străbat Tamisa cu Tower Bridge, Westminster, Millennium, Southwark, Blackfriars ori London, la fel fac şi bucureştenii când spun: Ciurel, Basarab, Unirii, Mărăşeşti, Mihai Bravu sau Nicolae Grigorescu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri