Campioana României, CFR Cluj, a terminat la egalitate în deplasare, 1-1, cu formaţia suedeză Malmo FF, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, ratând astfel calificarea în faza următoare a competiţiei.
Golurile au fost marcate de Ingvi Traustason (min.55) pentru gazde, respectiv Damjan Djokovic (min.36).
În prima manşă, campioana Suediei s-a impus cu 1-0 în Gruia
Prima repriză a meciului de la Malmo a fost una echilibrată, cu ocazii la ambele porţi, ardelenii intrând în avantaj la vestiare, graţie golului marcat în minutul 36 de croatul Damjan Djokovic, care a reluat balonul în poartă cu o execuţie spectaculoasă din foarfecă, după o lovitură liberă executată de portughezul Mario Camora şi o recentrare cu capul a lui Ovidiu Hoban.
Gazdele puteau egala în finalul primei părţi a jocului, când au ratat două mari ocazii de gol, una dintre ele prin căpitanul Markus Rosenberg, care a trimis balonul în bară.
Malmo a început în forţă repriza secundă şi, după câteva acţiuni periculoase la poarta clujenilor, a reuşit să restabilească egalitatea prin Ingvi Traustason, care a şutat imparabil de la 25 m, învingându-l pe portarul Arlauskis (55).
CFR Cluj a fost mai ofensivă după golul primit, însă atacurile elevilor lui Antonio Concecao au fost respinse de apărarea suedeză.
Misiunea campioanei României a devenit şi mai dificilă în ultimul parte a jocului, când a rămas cu un om mai puţin pe teren, după ce Juan Emmanuel Culio a văzut cel de-al doilea cartonaş galben, fiind eliminat (77).
În finalul partidei, ambele echipe au forţat înscrierea unui nou gol, dar tabela a rămas nemodificată, astfel că suedezii au obţinut calificarea în faza următoare a competiţiei, graţie victoriei cu 1-0 din prima manşă, la Cluj-Napoca.
Malmo FF va juca în turul următor al Ligii Campionilor cu câştigătoarea duelului dintre Vidi Szekesfehervar (Ungaria) şi Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria), în timp ce campioana României va continua în Europa League, unde va întâlni în turul al treilea preliminar pe Sutjeska Niksic (Muntenegru) sau Alaşkert (Armenia).
Malmo FF - CFR Cluj 1-1 (0-1)
Au marcat: Ingvi Traustason (55), respectiv Damjan Djokovic (36)
Malmo Stadion
Liga Campionilor - Turul al doilea preliminar (manşa secundă)
Au evoluat echipele:
Malmo FF: 27. Johan Dahlin - 2. Eric Larsson (26. Andreas Vindheim - min.81), 24. Lasse Nielsen, 17. Rasmus Bengtsson, 4. Behrang Safari - 8. Arnor Ingvi Traustason (6. Oscar Lewicki - min.73), 7. Fouad Bachirou - 14. Anders Christiansen, 5. Soren Rieks - 9. Markus Rosenberg (căpitan), 10. Carlos Strandberg (23. Marcus Antonsson - min.61). Antrenor: Uwe Roesler.
Rezerve neutilizate: 29. Fredrik Andersson - 18. Romain Gall, 31. Franz Brorsson, 35. Samuel Adrian.
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 6. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 30. Andrei Mureşan, 45. Mario Camora (căpitan) - 28. Ovidiu Hoban (91. Giuseppe De Luca - min.64) - 10. Ciprian Deac (27. Sebastian Mailat - min.43) 8. Damjan Djokovic (37. Mihai Bordeianu - min.58), 19. Juan Emmanuel Culio, 9. Billel Omrani - 20. George Ţucudean. Antrenor: Antonio Conceicao.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Andrei Vâtcă - 5. Mate Males, 22. Adam Lang, 77. Ionuţ Peteleu.
Arbitru: Andrew Dallas; arbitri asistenţi: Graeme Stewart, Douglas Ross; arbitru de rezervă: Donald Robertson (toţi din Scoţia)
Cartonaşe galbene: Christiansen (50), Antonsson (90+5) respectiv Djokovic (28), Omrani (82), Mureşan (90).
Cartonaş roşu: Culio (76).
AGERPRES