Jurnalul.ro Ştiri Externe Malta devine prima țară din UE care legalizează canabisul

Malta devine prima țară din UE care legalizează canabisul

Malta a devenit prima țară din UE care a legalizat cultivarea și consumul personal de canabis, anunță BBC.

Adulții vor avea voie să aibă asupra lor până la șapte grame de canabis și să cultive cel mult patru plante acasă.

Fumatul în public sau în fața copiilor va fi însă ilegal.

Alte câteva țări au planuri similare, precum Germania, Luxemburg și Elveția. Țări precum Olanda tolerează consumul de canabis în anumite circumstanțe.

Parlamentul maltez a votat marți după-amiază în favoarea reformei, proiectul de lege obținând 36 de voturi pentru și 27 împotrivă.

Ministrul pentru egalitate Owen Bonnici a declarat că această măsură "istorică" va împiedica micii consumatori de canabis să se confrunte cu sistemul de justiție penală și va "reduce traficul de droguri”.

Partidul Naționalist din Malta, aflat în opoziție, a votat împotriva acestei schimbări. În octombrie, liderul său, Bernard Grech - care inițial a susținut noua lege - a avertizat că aceasta "va duce doar la consolidarea pieței ilegale, de care va profita crima organizată", potrivit The Times.

Opozanții au cerut președintelui Maltei, George Vella, să nu semneze legea pentru a o promulga.

Conform modificărilor, oricine are asupra sa mai mult de șapte grame, dar mai puțin de 28g, ar putea fi amendat cu până la 100 de euro.

Pedeapsa pentru fumatul în public va fi o amendă de 235 de euro, iar cei care fumează canabis în fața unei persoane cu vârsta mai mică de 18 ani ar putea primi o amendă de până la 500 de euro.

Vor fi înființate asociații pentru a distribui drogul sau semințele pentru cultivarea canabisului, reglementând astfel cantitatea pe care o cumpără cineva - iar o persoană poate fi membră doar a unei singure asociații.

Există, de asemenea, sprijin pentru minorii care sunt găsiți cu canabis. Acestora li se va recomanda un plan de îngrijire sau un tratament, în loc să fie arestați sau să fie acuzați penal.

Măsura luată de Malta, cel mai mic stat membru al UE, este probabil să fie prima dintr-o serie de națiuni care își modifică legislația privind canabisul, după ce, anul trecut, ONU a reclasificat canabisul pentru a-i recunoaște utilizările terapeutice.

Guvernele Luxemburgului, Germaniei și Elveției au anunțat că intenționează să creeze o piață reglementată din punct de vedere juridic.

Italia va organiza un referendum pe această temă anul viitor, în timp ce Africa de Sud, Mexic, Jamaica, Portugalia și o serie de state americane au deja în vigoare o legislație similară.

Uruguay a fost prima țară din lume care a legalizat canabisul pentru uz personal în 2013, urmată de Canada în 2018.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: canabis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri