Mama copilului de 9 ani din Dej, care a ajuns vineri în comă la spital, mâncat de viermi și muște, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Anterior deciziei luate de instanță, femeia fusese reținută pentru 24 de ore de polițiști.
Ancheta în acest caz a început după ce poliția a fost sesizată vineri de către reprezentanții Spitalului Municipal din localitate că un copil de 9 ani din Dej a fost transportat la spital în comă.
Copilul avea pe corp multiple leziuni.
„În urma verificărilor efectuate la fața locului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută li pedepsită de Codul penal.
Totodată, a fost sesizată și Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Cluj”, a informat Poliția Cluj.
Potrivit „Dejeanul”, copilul a ajuns la spital cu răni și necroze pe tot corpul, iar medicii au spus că era pur și simplu mâncat de viermi și de muște. Se pare că era în grija mamei, însă era mai mult supravegheat de bunică, pentru că mama lipsea des de acasă.
De la spitalul din Dej, copilul a fost transferat în stare critică la Cluj-Napoca, dar medicii sunt pesimiști cu privire la șansele acestuia de supraviețuire.
(sursa: Mediafax)