Jurnalul.ro Ştiri Externe Manifestații violente la Paris pe tema Codului Muncii

Manifestații violente la Paris pe tema Codului Muncii

Vitrine sparte, cocteiluri molotov, ciocniri cu poliţia: violenţe au izbucnit joi în Franţa în timpul unor manifestaţii anunţate ca fiind ultimele împotriva unei reforme la Codul Muncii, adoptată vara aceasta în pofida mai multor luni de contestare politică şi socială, relatează AFP. 

Astfel, un manifestant şi cinci poliţişti au fost răniţi, dintre care un poliţist a suferit o arsură la un picior, în timpul unei manifestaţii care s-a desfăşurat joi la Paris împotriva acestei reforme controversate. 

De asemenea, cel puţin 12 persoane au fost arestate înainte şi în timpul manifestaţiei, majoritatea participanţilor - 13.000 potrivit poliţiei, 40.000, potrivit organizatorilor - au fost paşnici. 

Însă, ca şi în timpul manifestaţiilor precedente, altercaţii au izbucnit între membrii forţelor de ordine şi tineri, cu lansări de cocteiluri molotov şi tiruri de gaze lacrimogene. 

La Nantes şi Rennes, două oraşe din vestul Franţei, unde contestarea reformei a fost extrem de vie în primăvară, confruntări au avut de asemenea loc între manifestanţi şi poliţie. 

De la prezentarea proiectului său de reformă, la începutul anului, guvernul socialist s-a confruntat cu o frondă de o amploare inedită venită din propria tabără. În perioada de vârf a contestărilor, în 31 martie, între 390.000 de persoane (potrivit autorităţilor) şi 1,2 milioane (potrivit sindicatelor) au ieşit în stradă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri