Jurnalul.ro Ştiri Observator Maratonul vaccinării la București: Mii de persoane, vaccinate într-o zi

Maratonul vaccinării la București: Mii de persoane, vaccinate într-o zi

Mii de persoane au fost vaccinate vineri, până la ora 22.00, în prima parte a maratonului de vaccinare din București. În total, în Capitală, vineri au fost imunizate peste 20.000 de persoane.

Aproape jumătate dintre persoanele vaccinate vineri, în București, au participat la maratonul vaccinării.

„Bucureștenii se vaccinează și noaptea: 20.931 de persoane vaccinate până la ora 22.00, din care 8.277 în cadrul Maratonului pentru viață”, au anunțat autoritățile pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

O amplă campanie de vaccinare a început vineri în București. Până luni dimineață, șase centre de vaccinare vor fi deschise non-stop.

Evenimentul este organizat de CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, DSP București, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Primăria Generală a Capitalei și Ministerul Culturii.

Începând de vineri, la ora 8.00, toate cele patru tipuri de vaccin sunt disponibile prin intermediul a 49 de fluxuri de vaccinare deschise în șase centre.

„Sector 1: RomExpo (B-dul Mărășești 65-67) - 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen); Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) - 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca); Sector3: Biblioteca Națională (B-dul Unirii, nr.22) - 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen); Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) - 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen); Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) - 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen); Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) - 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen)”, anunță reprezentanții CNCAV.

Programul centrelor de vaccinare este non stop. La activitățile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) și a dozei de booster, conform instrucțiunilor CNCAV.

Vehiculele de pe traseele 23, 32, 41, 76, 104, 105, 116, 123, 163, 173, 178, 282, 313, 335 circulă pe timpul nopţii, la un interval de 20 de minute, pentru a asigura legătura centrelor de vaccinare cu toate marile cartiere din București.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: maratonul vaccinarii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri