Jurnalul.ro România inteligentă Marcel Boloș: Ajustarea PNRR va cuprinde și proiecte de investiții în sistemele de irigații

Marcel Boloș: Ajustarea PNRR va cuprinde și proiecte de investiții în sistemele de irigații

Ajustarea PNRR va cuprinde și proiecte de investiții în sistemele de irigații, care nu au fost cuprinse în planul inițial, spune Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, la Conferința Națională “Extinderea rețelei de alimentare cu apă și a canalizării, viața modernă în Județul Ilfov organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul.

"În PNRR astfel de investiții în infrastructura de irigații nu sunt cuprinse, cu toate că am avut inițiativa cuprinderii lor în primul draft de plan care a fost elaborat. Soluția noastră tehnică pe care am prezentat-o la vremea respectivă nu răspundea tuturor acestor cerințe, să monitorizăm volumele de apă încât să evităm pierderea apei. Riscul de deșertificare, care este o amenințare reală la adresa noastră impune acest tip de comportament din partea Comisiei, ca statele membre să aibă aceste sisteme de monitorizare pentru a asigura resursele de apă existente", explică acesta. 

Însă acum există proiecte pentru investiții, cu ocazia ajustării PNRR, în 8 canale de irigații. 

"Acum e perioada în care se ajustează PNRR și a trebuit să vedem cu un nou concept privind investiția îmn sistemele de irigații, trebuie să fie unul care urmează obiectivele din  capitolul RePower EU, și de aceea producerea de energie verde cu ajutorul panourilor solare sau eficiența energetică în stațiile de pompare, sau sistemul de monitorizare a apei pentru ceea ce înseamnă acest tip de investiție, sunt elemente care elemente care contează în fundamentarea deciziei pentru noul concept de investiții dar și din partea CE, care să vadă îmbunătățiri în ceea ce privește soluția tehnică.

Trebuie să discutăm de 1.700 km de canale, irigații, 1.400 MWh putere instalată și 1,8 miliarde de euro investiție care, dacă o ducem la bun sfârșit, este primul nostru punct de pornire pe proiecte care țin de infrastructura de irigații și ajută colateral peste 600.000 ha să fie irigate și, în acest fel, să valorificăm cel mai important potențial  pe care îl avem, agricol. Și apoi, cu ajutorul fondurilor europene, să sprijinim inclusiv lanțurile de procesare, să ajungă ca produsele românești să fie puse pe masa consumatorilor și să dăm o șansă acestui tip de industrie. Și baza sunt investițiile în structura de irigații.

Necesarul de irigații nu se oprește doar la cele 8 canale de irigații pe care le avem în PNRR propuse, este cu mult mai mare. Sperăm că odată cu această ajustare a PNRR să fie continuate invetițiile și să putem să acoperim cât mai mare parte din suprafața agricolă a României pentru că în acest fel am pune pe picioare și industria  agroalimentară și nam fi în situația rușinoasă în care avem balanță comercială deficitară tocmai acolo unde avem potențial agricol", precizează demnitarul.

Subiecte în articol: Marcel Boloș irigaţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri