„Pe data de 27 aprilie va avea loc la Kiev vizita președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Va fi o vizită desfășurată preponderent în teren, care va cuprinde mai multe zone afectate de război, inclusiv zone în care armata rusă a comis atrocități. Scopul acestei vizite este legat de rolul pe care țara noastră îl va avea în viitorul plan de reconstrucție a Ucrainei după război”, transmite Camera Deputaților.
De asemenea, se precizează în comunicat, în acest moment se discută și despre un posibil discurs al președintelui Ciolacu în Rada Supremă ucraineană.
„Vizita lui Marcel Ciolacu are loc ca urmare a invitației adresate de președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk”, se menționează în comunicat.
Anunțul vine după apariția informației că președintele Senatului, Florin Cîțu, a fost invitat la Kiev.