Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, despre OCDE: Să obținem obiectivul aderării în 2026

Ciolacu, despre OCDE: Să obținem obiectivul aderării în 2026

Premierul Marcel Ciolacu a făcut apel la toate instituțiile responsabile să trateze cu seriozitate proiectul de aderare a României la OCDE, astfel încât obiectivul să fie atins în 2026.

Premierul a spus că investițiile în România vor ajunge la 110 miliarde de euro până la sfârșitul anului.

„Într-un context geostrategic volatil, România rămâne o ancoră de stabilitate și în domeniul economic. Anul trecut, am avut una dintre cele mai bune creșteri economice din Europa, iar tendințele pentru perioada următoare sunt încurajatoare: previziuni de peste 3% în 2024 și 2025. O creștere care se bazează în mare parte pe investiții. De altfel, anul acesta avem cele mai mari investiții nete de după Revoluție, de 58 de miliarde de lei în primele șapte luni și ne propunem să depășim 110 miliarde până la sfârșitul anului. Toate aceste date trebuie să ne ofere încredere în dialogul cu partenerii externi. Rolul dumneavoastră, al diplomaților și a celor care promovați economia României este esențial în a păstra România așa cum este ea: un partener de afaceri de încredere, o destinație activă și atractivă pentru cei care vor să investească aici”, a declarat Marcel Ciolacu la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

El a adăugat că exporturile României vor depăși 100 de miliarde de euro.

„De asemenea, e important să sprijiniți firmele românești care doresc să-și extindă activitatea în alte state. Sunt din ce în ce mai multe și din ce în ce mai active. O cifră semnificativă în acest sens este cea a exporturilor: Anul trecut, România a exportat în valoare de aproape 93 de miliarde de euro, iar în acest an cu certitudine vom depăși 100 de miliarde de euro”, a precizat premierul.

Ciolacu a făcut apel la toate instituțiile responsabile să trateze cu seriozitate proiectul de aderare a României la OCDE, astfel încât obiectivul să fie atins în 2026.

„În acest context, aderarea României la OCDE este acum cel mai important proiect de țară. Statutul de membru al OCDE reprezintă garanția unor investiții consistente pe termen lung în economie, care vor crea locuri de muncă, a unei administrații mai perfermante, a creșterii nivelului de trai pentru toți românii. Ritmul interacțiunilor cu OCDE este foarte bun, iar mobilizarea trebuie să fie la fel de importantă și prioritară în perioada următoare. Rog toate instituțiile responsabile să trateze procesul cu maximă atenție și seriozitate, astfel încât să obținem obiectivul aderării în anul 2026”, a mai spus șeful Guvernului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu ocde
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri