În sala mare a Teatrului Moricz Zsigmond din Nyíregyháza, actorul Marcel Iureș i-a vrăjit pe spectatorii prezenţi, împreună cu ceilalți colegi de scenă (Ana Ciontea, Alexandru Bindea, Alexandra Sălceanu, Lucian Iftime, Afrodita Androne și Victoria Dicu), primind la final aplauze la scenă deschisă.
Primele reacții după reprezentație nu au întârziat să apară. Unul dintre cele mai importante cotidiene din Ungaria, Magyar Nemzet (Națiunea Maghiară) acordă un spațiu amplu unei cronici „dincolo de teatru”. Despre actorul Marcel Iureș, jurnaliștii din țara vecină spun că este „unul dintre cei mai buni practicanți ai meseriei sale”, „un artist sensibil, care a oferit o interpretare fantastică, cu o puternică prezență scenică”. Ceilalți actori, „deși primesc mai puțină atenție, contribuie la succesul spectacolului prin gesturile, expresiile faciale și opiniile nerostite”.
„Creatorul de teatru, care este un monolog de două ore despre caracterul de neînlocuit al artelor, este plin de furie, disperare și deziluzie, dar spune: nu merită să trăiești fără teatru”, se mai arată în cronica semnată de Anita Szaraz.
Marcel Iureș a ținut să mulțumească gazdelor de la Teatrul Moricz Zsigmond din Nyíregyháza și directorului Robert Kirjak pentru călduroasa primire, precizând că este un loc foarte frumos, plin de resurse și foarte prietenos.
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a participat, săptămâna trecută, la Festivalul Internațional „Theatre Olympics”, cea mai amplă manifestare dedicată teatrului din acest an, cu spectacolul „Creatorul de teatru”, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș în rol titular.
Ediția 2023 a Theatre Olympics este una specială, atât prin calitate, cât și printr-o statistică impresionantă: din aprilie până în iulie, 400 de companii din 58 de țări vin în Ungaria pentru a susține un adevărat festival al luminii. Cele 750 de reprezentații care vor reuni aproximativ 7500 de interpreți sugerează un potențial record pentru cel mai amplu festival al acestui moment!
„Creatorul de teatru”, piesa unuia dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani, austriacul Thomas Bernhard, a fost transpusă într-un fascinant spectacol de regizorul Alexandru Dabija și este un imn paradoxal închinat artei teatrale, dar și o privire caustică asupra vieților noastre meschine și tragicomice. În rolul lui Bruscon, Marcel Iureș dă viață unui splendid bufon în căutarea absolutului în artă.