Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie a închis temporar ambasada de la Phenian

Marea Britanie a închis temporar ambasada de la Phenian

Marea Britanie a închis ambasada de la Phenian şi a evacuat tot personalul diplomatic din cauza controalelor stricte de la frontierele Coreii de Nord pentru a limita răspândirea epidemiei de coronavirus, transmite AFP.

Această țară nu a raportat niciun caz de infectare cu COVID-19.

''Ambasada britanică la Phenian s-a închis temporar la 27 mai 2020 şi întregul personal diplomatic a părăsit RPDC'', a scris pe Twitter ambasadorul Colin Crooks.

Închiderea ambasadei este temporară și a fost adoptată din cauza restricțiilor impuse de autoritățile nord-coreene la intrarea în ţară, care au făcut imposibile rotaţia efectivelor de diplomaţi şi menţinerea activităţilor instituției.

Diplomaţii britanici au ajuns, miercuri, în China.

Regatul Unit ''va încerca să-şi restabilească prezenţa la Phenian de îndată ce va fi posibil să facă acest lucru'', a precizat Foreign Office.

De la izbucnirea pandemiei, Coreea de Nord a impus măsuri stricte de carantină tuturor străinilor, în special izolarea în locurile de rezidenţă, pe care ambasadorul Rusiei, Aleksandr Matsegora, le-a calificat drept ''teribile pentru moralul oamenilor''.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri