Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie: Jeremy Corbyn a fost reales la conducerea Partidului Laburist

Marea Britanie: Jeremy Corbyn a fost reales la conducerea Partidului Laburist

Jeremy Corbyn a fost reales sâmbătă, cu o majoritate confortabilă, în fruntea Partidului Laburist din Marea Britanie, în pofida nemulţumirii unor parlamentari moderaţi ai formaţiunii, care susţin că agenda sa de stânga nu poate aduce victoria la alegeri, transmit AFP şi Reuters. 

Conform rezultatelor oficiale anunţate la Liverpool, acolo unde are loc congresul partidului, Corbyn, 67 de ani, l-a învins, cu 61,8% din voturi, pe unicul său rival, Owen Smith, un deputat galez cvasinecunoscut în vârstă de 46 de ani. 

Victoria lui Corbyn, care era aşteptată, lasă deschisă criza care domină Partidul Laburist de un an. 

Realegerea îi întăreşte autoritatea lui Corbyn în partid, extrem de divizat în prezent, şi îi va alimenta încercările de a împinge formaţiunea şi mai spre stânga eşichierului politic - o decizie despre care mulţi dintre colegii săi spun că îi va ţine pe laburişti departe de putere şi le va oferi conservatorilor, aflaţi în prezent la guvernare, mână liberă în controlarea procesului ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, decisă la referendumul de la 23 iunie.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri