A doua zi la Standul României a fost dedicată legăturilor dintre artă şi literatură, corespondenţei dintre Pallady şi Matisse
Spaţiul românesc a fost animat la fiecare lansare de carte şi dezbatere, publicul fiind unul select, format din critici de artă, scriitori, poeţi, artişti care au asistat la întâlniri. A doua zi a la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris, ediţia a 39-a, a fost dedicată legăturilor dintre artă şi literatură, dintre cei importanţi artişti români Andrei Cădere şi Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady şi Henri Matisse.
Livre Paris celebrează bogăţia şi diversitatea patrimoniului literar european, precum şi rolul scriitorilor şi gânditorilor în construcţia unei Europe deschise. Ediţia 2019 face excepţie de la tradiţia salonului de a avea în fiecare an o ţară invitată de onoare, pentru a celebra în premieră un continent: Europa.
La ora 13.30, la standul României a avut loc lansarea volumului La civilisation des clairières, de Alain Bouras, subtitlul cărţii fiind Anchetă asupra civilizaţiei arborelui în România - Etnoecologie, tehnică şi simbol în pădurile din Carpaţi.
Carpaţii reprezintă un păstrător de civilizaţie rurală în toată Europa: o cultură a arborelui şi a lemnului cu ritualuri strâns legate de cultura strămoşilor şi de cea a pământului, de arta şi tehnicile sale. Arhaismele cele mai uimitoare au fost observate, descrise şi fotografiate de autor între 1976 şi 2010. Lucrarea prezintă, urmând metoda antropologică, cele două momente ale unui cuplu cultural: tehnologia şi simbolul.
Aceste date naţionale sunt plasate în mod normal în comparaţie cu alte fenomene culturale, punând în evidenţă această „mare civilizaţie ţărănească europeană”.
Autorul a studiat Sânzienele, arhaismele culturale, cultul arborelui, al lemnului. Bouras face, în tomul său impresionant, o reverenţă pădurii, cea care protejează, hrăneşte comunitatea prin modul în care îngrijită. „Muma Pădurii este o figură românească. Este Artemis, este zeiţa care veghează asupra pădurii”, spune el.
Satele descrise, copiii care ajung să trăiască graţie pădurii. „Satul comunitar este împărţit în gospodărie - ferma agricolă, care conţine o familie în general, care e privată, care are o dimensiune religioasă -, şi islazul, terenul comunal care aparţine tuturor, ce cuprinde pădurea. Aceste două spaţii constituie satul comunitar pe care îl găsim în toată Europa”.
Ali-Alain Bouras, doctor în antropologie la EHESS (L'École des hautes études en sciences sociales), conduce un studiu despre ţărănimea europeană din diferite ţări din fostul bloc din Est. Din 1976, el lucrează pe etnoecologia lemnului şi a pădurii din parcurile naturale, din muzee şi din centrele de cercetare regionale.
Publicul a asistat de la ora 15.00, la standul României J120 de la Porte de Versailles, unde a avut loc o dezbatere în jurul volumului Après Cadere, apărut la editura Transignum. Invitaţi la discuţie au fost Wanda Mihuleac, Alain Snyers, Paul Ardenne, Doina Lemny şi Ioana Tomşa.
„Am reluat toiagul colorat, abstract şi am pus cuvinte pe acesta. A fost o muncă contextuală şi textuală în aceeaşi măsură”, a spus Wanda Mihuleac.
„Pentru a-l simplifica pe Cădere, el este un artist care a început ca sculptor şi care, la un moment dat a luat toiagul, şi l-a pus pe umăr şi a început să se plimbe. Peste tot pe unde mergea el, acolo era o expoziţie. De exemplu, mergea la brutar, cumpăra pâine, îşi punea toiagul pe umăr şi îi spunea: „acum fac o expoziţie”.
Este o întreagă simbolică în jurul acestui toiag al lui Andrei Cădere, au afirmat criticii de artă invitaţi la discuţie.
Doina Lemny, conservator la Centrul Cultural „Georges-Pompidou”, a completat: „Gestul lui Cădere de a-şi purta opera, de a realiza o operă portativă, m-a făcut să reflectez la artistul de care mă ocup de mai mult de 25 de ani, la Brâncuşi. Evoc în textul meu farsa pe care Cădere o face la Dokumenta, în 1972, după ce a fost invitat de Harald Zeman să reia drumul pe jos precum a făcut Brâncuşi în 1934 la Paris. Cădere a vrut să se detaşeze de ceea ce a făcut Brâncuşi, acceptă, dar înşeală. El trimite cărţi poştale de pe traseu şi merge cu trenul, acesta fiind manifestul lui contra instituţionalismului, al galeriilor de artă în care eşti acceptat sau nu”.
Andrei Cădere este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai artei conceptuale mondiale. S-a născut în Polonia, la 20 mai 1934, şi a crescut în România înainte de a emigra la Paris în 1967.
Ca fiu al unui proeminent diplomat român, Andrei Cădere a suferit în primele decenii comuniste o existență marginală, sub supravegherea Securității. A emigrat în Franța în 1967 și, după mai mulți ani de căutări, a devenit o figură memorabilă a scenei culturale pariziene și nu numai.
Este cunoscut în special pentru „toiagele din lemn rotunde” (1973), batoane compuse din unităţi cilindrice din lemn colorat, al căror diametru este egal cu lungimea, care sunt asamblate supă un sistem de permutare matematic ce include mereu o eroare şi conferă fiecărei bare singularitate. Prin lucrările sale, Cădere a spart barierele tradiţionale dintre pictură şi sculptură, definind practica sa artistică de “pictură fără sfârşit”. El s-a impus drept unul dintre cei mai originali artiști conceptuali și performativi din arta contemporană. A murit în 1978.
De la ora 16.30, Doina Lemny şi Sophie Brocas au discutat despre artă şi literatură în cadrul unei dezbateri animate despre cel mai recent roman al lui Sophie Brocas - Le Baiser, inspirat din sculptura lui Brâncuşi instalată în cimitirul Montparnasse şi care face obiectul unei dispute între statul francez şi moştenitorii Tatianei Raduskaia.
Povestea romanului are în centru două femei: Camille şi Tania. Camille şi-a exersat întotdeauna meseria de avocat cu seriozitate, daar fără pasiune. Până în ziua în care i s-a încredinţat un caz neobişnuit: să identifice proprietarul unei sculpturi a lui Brâncuşi, Le Baiser, sigilată pe un mormânt al unei necunoscute din cimitirul Montparnasse. Pentru a determina cui aparţine această operă, ea va trebui să urmărească destinul unei tinere rusoaice exilate care găseşte refugiu la Paris în 1910. Ruptă de familia sa, Tania se apropie de avangarda artistică şi îl întâlneşte pe sculptorul român Constantin Brâncuşi. Împreună cu el ea descoperă viaţa boemă. 100 de ani mai târziu, a elucida motivele morţii ei devine pentru Camille o luptă personală: să recapete demnitatea unei femei libere, ostracizată pe nedrept de societate. Cu acest portret vibrant al celor două femei în căutare de justiţie şi independenţă, “Le Baiser” pune în dezbatere de asemenea statutul operelor de artă, eterne proprietăţi destinate vânzării, ce reprezintă totodată patrimoniu comun al umanităţii.
„Sophie Brocas inventează jurnalul Tatianei, în care evocă dragostea ei pentru Brâncuşi. Este minunată cartea”, spune Doina Lemny, caracterizând măiestria autoarei drept o „artă de a reface ambianţa unei epoci”.
„Despre Tatiana nu ştim aproape nimic. Este o tânără ucrainiană care a venit la Paris şi s-a sinucis. Nu ştim de ce s-a sinucis. Aveam nevoie să-i inventez o viaţă acestei tinere. Am vrut să restitui în 1910 povestea unei tinere care venea la Paris pentru a studia medicina. Am citit cărţi despre atmosfera din Paris în anii 1910, 1912. Am căutat, citind, elemente de culoare, de decor, şi am inventat o viaţă Taniei, care descoperă intensitatea primelor sentimente. Ea va descoperi Parisul, care este un oraş liber, mediile muncitorilor, feministele americane care o vor fascina total, şi arta modernă prin Brâncuşi”, a spus autoarea.
Criticul de artă Doina Lemny consideră că acest roman „merită să fie tradus în română, românii merită să se bucure de o astfel de carte. „Dacă veţi cumpăra cartea, mă voi simţi emoţionată, şi chiar dacă nu o veţi face, mergeţi la atelierul lui Brâncuşi pentru a vă umple de bucurie!”, a fost îndemnul lui Sophie Brocas pentru public.
De la ora 17.00, la aceeaşi masă rotundă s-a discutat despre corespondenţa dintre doi mari artişti prieteni - Henri Matisse şi Theodor Pallady - sursă pentru capodopera La blouse roumaine. Discuţia a fost moderată de Colin Lemoine.
„Acum, în Franţa, există moda publicării colecţiilor epistolare (...). Scrisorile lor sunt pasionante, scurte, unele nu au răspuns...”, a explicat George Banu. „Pallady îi scrie lui Matisse într-o scrisoare: Sunt dezamăgit că ai acceptat să ilustrezi, să desenezi prostiile lui Tzara”. „Îmi place când un artist spune adevărul”, este părerea criticului George Banu.
„Din epistolele pe care şi le-au adresat unul altuia reiese faptul că Matisse era într-o situaţie privilegiată, era în Franţa, la Nisa, avea toate condiţiile, în timp ce Pallady se simţea prizonier, deprimat, în propria ţară. Matisse are o continuitate în munca lui, el face cercetări despre culoare, în timp ce Pallady se dedică desenului”, a precizat Doina Lemny.
„Pallady este Matisse pentru români”, a concluzionat Doina Lemny, care a subliniat că lui Theodor Pallady i-au fost organizate expoziţii, i s-a acordat titlul de artist emerit. „Este foarte cunoscut în România” şi ar merita o expoziţie la Paris.
La ora 18.30, la Salonul de Carte, la Scena Polar, a avut loc o întâlnire-dezbatere cu doi scriitori români de romane poliţiste, Lucian Dragoş Bogdan, scriitor al editurii Tritonic, care a fost însoţit de editorul său, Bogdan Hrib. El s-a întâlnit cu Jacky Schwartzmann, scriitor francez de romane poliţiste. Împreună, scriu un roman care se numeşte Le Coffre (Lada), care va apărea în iunie în România, în toamnă în Franţa, totul fiind o punere în scenă de către Quais du Polar, mare festival de romane poliţiste din Franţa. Anul acesta, în colaborare cu Quais du Polar, Institutul Cultural Român a organizat întâlnirea, prima de acest gen cu scriitori de romane poliţiste din România. Este prima dată când Franţa are o scenă Polar. Manifestarea are loc în cadrul Sezonului Franţa-România 2019.
Pierre Moscovici, comisarul european pentru comerţ, afaceri economice şi financiare, a vizitat Standul României
Om politic cu origini româneşti, Pierre Moscovici, comisarul european pentru comerţ, afaceri economice şi financiare, a vizitat vineri, 15 martie, împreună cu ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, standul românesc de la Livre Paris 2019.
Înalţii oficiali au fost primiti de preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Liliana Ţuroiu, au admirat cărţile celor 35 de edituri prezente la standul ICR, iar comisarul Pierre Moscovici a primit o lucrare realizată de artistul plastic Valeriu Pantilimon.
A doua zi la Salonul Cărţii de la Paris a fost dedicată la standul României volumelor despre Panait Istrati, despre legende româneşti reinterpretate, şi dezbaterilor 30 de ani după întoarcerea în Europa şi Traducerea ca limbă a Europei.
La dezbaterea Traducerea este limba Europei (partea I) au participat Florica şi Jean-Louis Courriol - traducători, care au predat limba română la Universitatea Lyon III „Jean Moulin“ şi la Ecole Normale Supérieure, criticul literar Adriana Babeţi şi Andreea Răsuceanu, doctor în Filologie, coordonatoarea seriei de literatură contemporană a editurii Humanitas.
Moderatorul dezbaterii a fost eseistul şi traducătorul Bogdan Ghiu, unul dintre cei mai interesanţi scriitori români ai ultimelor decenii.
„Putem vorbi despre multiculturalism la Bucureşti, Micul Paris, cel mai mult în franceză. Limba franceză este limba în care putem vorbi despre Bucureşti”, a spus Andreea Răsuceanu. La rândul său, Jean Louis Courriol a fost tranşant: „Cred că limba Europei este Literatura”, Bogdan Ghiu completând: „Literatura este deja limba întregii lumi”.
„Ceea ce mă interesează este că, dacă îmi place o carte, caut un editor”, a afirmat traducătoarea Florica Courriol. La Timişoara, în prezent, a treia comunitate lingvistică este cea a italienilor", a subliniat Adriana Babeţi. „Este un spaţiu benefic multiculturalismului”, a apreciat traducătoarea.
Masa rotundă Traducerea este limba Europei a continuat cu a doua parte, sâmbătă, în prezenţa personalităţilor din lumea literară: Ioana Pârvulescu, Philippe Loubiere, Matei Vişniec, Cristian Fulaş, Nicolas Cavailles şi Mirella Patureau.
O relaţie fertilă între România şi Franţa, între România şi Europa a fost ideea dezbaterii 30 de ani după întoarcerea în Europa, la care au participat scriitoarele Gabriela Adameşteanu, Ioana Pârvulescu, Adriana Babeţi. Discuţia a fost coordonată de Cristina Hermeziu. În prezent, pentru autoare, cel mai important lucru este faptul că literatura română poate ajunge, graţie frontierelor deschise, în străinătate, poate câştiga teritorii”, după cum a explicat Ioana Pârvulescu.
Gabriela Adameşteanu a subliniat că, din punct de vedere al cetăţenului român simplu, „Europa era o obsesie, era mai degrabă imaginea unei ţări bogate, mai ales în anii 1980, când situaţia se înrăutăţise în România. Era imaginea a ceea ce nu puteai aduce acasă copiilor, nici măcar cele mai simple lucruri. România trăieşte acum cei mai consumişti ani. (...) Să trăieşti libertatea era un lucru pe care nu-l cunoşteam. Când trăieşti într-un sistem totalitar, idealizezi ceea ce nu vezi”.
Obsesia libertăţii, a Europei de neatins, a fost un alt punct atins în discuţie.
Scriitoarele Gabriela Adameşteanu şi Ioana Pârvulescu au amintit de Monica Lovinescu, pe care o consideră „vocea libertăţii”. „Emisiunea ei era cea mai ascultată dintre cele difuzate de radio Europa Liberă. Era postul care transmitea informaţii despre lume, pentru că oamenii nu aveau altă sursă de informaţie. Era vorba despre încredere şi curaj. Monica Lovinescu şi-a sacrificat pentru libertate sentimentul de fiică. Şi-a iubit mult mama, care a fost închisă, şantajată şi care a murit în închisoare. S-a simţit responsabilă apoi pentru ţară, a trăit în Franţa aşa cum a trăit în România până la final”, a spus Ioana Pârvulescu.
O altă întâlnire de succes la standul României a fost cea în care Estelle Cantala, călătoare, povestitoare, îndrăgostită de România, a povestit cum a cules basme populare din regiunile din Maramureş. Alături de ea, Mariana Negulescu, traducătoare, doctor în Literatură la Sorbona, a vorbit despre basmele româneşti considerate „prea crude”, aşa cum i-a replicat un editor. Discuţia a fost moderată de Aida Vâlceanu, în prezenţa unui public numeros şi a doamnei Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.
Pe parcursul dialogului, artistul Valeriu Pantilimon a pictat „cuvinte potrivite” în roşu şi negru.
De asemenea, scriitoarea Magda Cârneci şi-a prezentat la standul României volumul Fem, apărut în franceză la editura Non Lieu şi tradus de Florica Courriol. „Am reluat poeme asiatice pe care le-am rescris în proză. Trebuie să ai o dimensiune poetică a cuvintelor pentru că au impact asupra celui care le citeşte”, a spus autoarea „unui volum de proză vizionară, o călătorie non-conformistă în meandrele psihologice şi metafizice ale unui personaj feminin de la naştere şi până la vârsta adultă”, potrivit editorului.
De la ora 17.00, la standul României a avut loc prezentarea albumului de BD Istrati - Le Vagabond II-eme partie, de Golo, apărut la editura Actes Sud BD.
În a doua parte a portretului lui Panait Istrati, realizat de Golo, descoperim acest diavol de om devenit scriitor graţie lui Romain Rolland care îl va supranumi “Gorki al Balcanilor”. Tovarăş de drum al comuniştilor, el va merge în URSS şi va fi, la întoarcerea sa, unul dintre primii denunţători al realităţii regimului sovietic. Calomniat, târât în noroi, Panait Istrati va fi tratat drept un “burghez romantic”, “anarhist”, “agent provocator” plătit de forţele capitaliste.
Volumul lui Golo despre Panait Istrati a fost inclus în selecţia oficială a Festivalului de Bandă Desenată de laAngoulême.
De asemenea, invitaţii au discutat pe marginea volumului Codine, scris de Jacques Baujard, cu desene de Simon Geliot, apărut la editura La Boîte a bulles. Adaptat după opera “Gorki des Balkans”, Codine este un emoţionant şi superb imn al prieteniei transpus în imagini.
La începutul secolului al XX-lea, micul Adrien Zograffi, în vârstă de 8 ani, se stabileşte împreună cu mama sa, spălătoreasă, în cartierul cel mai defavorizat din Brăila, pe malul Dunării, în România. El face cunoştinţă cu vecinul său Codin, un revoltat, fost condamnat, închis 10 ani pentru că şi-a ucis cel mai bun prieten. Deveniţi prieteni, ei vor merge atât de departe încât îşi promit să se protejeze reciproc. O fabulă magnifică socială, adaptată după romanul lui Panait Istrati, scriitor roman francofon, călător umanist, apărător al libertăţii.
În aceeaşi întâlnire, la care au participat Golo, Maria Surducan şi E.S. Adrian Cioroianu, s-a vorbit despre volumul Au Coeur des terres ensorcelées, conceput de Maria Surducan şi apărut în 2019 la editura Aventuriers De L’etrange.
Această istorie inspirată de legende româneşti şi ungureşti este magnifică graţie stilului pe suport „carte à gratter”. Pentru că poveştile şi legendele sunt făcute să fie transmise, reinventate şi regândite, astfel, ele traversează secolele datorită autorului.
Maria Surducan lucrează ca ilustrator, autor şi scenarist de bandă desenată, în studioul său din Cluj-Napoca. Poveştile ei propun o călătorie a cărei destinaţie este fantasticul ascuns în inima locurilor familiare. A publicat romane grafice şi cărţi ilustrate.
„Maria Surducan este un star pentru noua generaţie a BD-ului românesc, a fost impresionată de strumfi şi acum face cărţi minunate. Cel mai recent volum al ei, Au Cœur des terres ensorcelées, este minunat”, a afirmat Adrian Cioroianu.
Participarea României la Livre Paris se identifică de 11 ani cu ICR şi este un prilej de a oferi publicului francez și românilor din Franța noutățile editoriale românești, prezentări de carte, dezbateri.
Livre Paris celebrează bogăţia şi diversitatea patrimoniului literar european, precum şi rolul scriitorilor şi gânditorilor în construcţia unei Europe deschise. Ediţia 2019 face excepţie de la tradiţia salonului de a avea în fiecare an o ţară invitată de onoare, pentru a celebra în premieră un continent: Europa.