Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Maria Buză și Lia Bugnar, despre Asia Express – Aș fi dat și bani să fiu aici

Maria Buză și Lia Bugnar, despre Asia Express – Aș fi dat și bani să fiu aici

Maria Buză și Lia Bugnar formează una dintre perechile care au plecat pe Drumul Comorilor în noul sezon Asia Express, sezon difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1.

Încă înainte de a pleca, cele două au afirmat că la vârsta lor, când primești o astfel de propunere nu ai voie să o refuzi. “Eu am o vârstă copleșitoare, mă ia amețeala când mă gândesc. Am 50 de ani. Teoretic, de acum încolo, mari suprize nu mă mai pot aștepta, de asta când a venit propunerea de a participa la acest reality-show mi s-a părut că nu am voie să refuz”, a declarat Lia.

Odată ajunse în competiție, cele două prietene sunt hotărâte să se bucure de fiecare moment. E drept, percepțiile lor sunt diferite, dar bucuria de a face lucruri împreună le ajută în această aventură. “Nu știu ce se va mai întâmpla de acum încolo, dar pentru tot ce am trait până acum, pentru cât am râs, pentru ce oameni am cunoscut, eu aș fi dat bani să particip la Asia Express”, a mărturisit Lia. “Ei bine, diferența dintre noi două e că eu nu aș fi făcut niciodată asta”, completează râzând Maria Buză. “Când te trezești în cursă se activează în tine resurse care te ajută să faci lucruri pe care nu ai fi crezut vreodată ca ești capabil să le faci. Când te ia valul nu mai ai nici instinct de conservare, nici jenă și te duci ca nebunul.  Ce mi se pare cel mai greu în această cursă, pentru toată lumea, este să nu te cerți cu partenerul”, a mai povestit Lia Bugnar. Deși pentru ea cursa este mult mai grea, Maria Buză este și ea uimită de efectul Asia Express. „Când ești umăr la umăr cu cineva este incredibil ce forță descoperi în tine!”, a mărturisit ea.

La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri