Jurnalul.ro Cultură Carte Maria Olaru, la lansarea volumului "Preţul aurului. Sinceritate incomodă": Sper să răsfoiţi cu raţiune această carte

Maria Olaru, la lansarea volumului "Preţul aurului. Sinceritate incomodă": Sper să răsfoiţi cu raţiune această carte

"Preţul aurului. Sinceritate incomodă", cartea autobiografică scrisă de fosta gimnastă Maria Olaru, apărută la Editura Vremea, a fost lansată, sâmbătă, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.

"Această carte era necesară. Această carte este binevenită pentru că într-un fel va vindeca o parte a vieţii noastre sportive şi în acelaşi timp această carte este pentru Maria, cu siguranţă, o exorcizare a vechilor răni ale trecutului şi desigur că pentru ea este o împlinire poate la fel de importantă ca şi medaliile de aur pe care le-a obţinut", a afirmat Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea.

Ea a precizat că publicul apreciază atât meritele antrenorilor cât şi ale gimnastelor pentru medaliile aduse României, precizând totodată că micile sportive au fost cele care au trebuit să muncească, să sufere şi au primit deseori o răsplată mult prea mică.

"Aş vrea să se ştie de la început că noi cu toţii îi iubim pe antrenorii Mariei, le suntem recunoscători pentru medaliile pe care le-au câştigat sportivele antrenate de ei. În acelaşi timp, însă, realitatea este una, adevărul este unul: poate este bine să se ştie care a fost preţul acestui aur mondial şi olimpic de care noi ne-am bucurat. Noi ne bucurăm în continuare. Noi suntem cei cu bucuria. Micile sportive au fost cele cu munca, cu suferinţa, cu strădania şi deseori cu prea puţină răsplată. Trebuie să vă spun, în acelaşi timp, că aurul olimpic se poate câştiga prin diferite metode, aurul mondial se poate câştiga prin diferite metode", a precizat Silvia Colfescu.

Ea a comparat munca tinerelor sportive cu o dresură şi a precizat că un copil poate fi făcut să lucreze din răsputeri "prin diferite metode".

"Dresura se poate face prin diferite metode, convingerea unui copil să lucreze din răsputeri se poate face prin diferite metode. Din păcate la noi există o cultură a unor metode. Ne pare rău să recunoaştem acest adevăr. Acest adevăr nu împietează asupra mândriei noastre pentru fetele noastre şi pentru antrenorii lor, acest adevăr nu împietează asupra mulţumirii pe care le-o adresăm tuturor, dar acest adevăr există şi la un moment dat trebuia să fie spus", a mai spus directoarea Editurii Vremea.

Cunoscutul comentator sportiv Cristian Ţopescu a spus că îşi doreşte să o păstreze în amintire imaginea Mariei Olaru când aceasta s-a aflat pe podiumul Olimpiadei de la Sydney.
"Nu am citit cartea, abia acum am procurat-o. Nu comentez cele apărute în presă, eu o păstrez în memorie pe Maria Olaru de la Olimpiada Sydney 2000 când pe podiumul concursului individual compus au fost trei gimnaste din România: Andreea Răducan, Maria Olaru, Simona Amânar. O performanţă care nu a mai fost egalată până acum de nicio altă ţară din lume", a declarat Ţopescu.

Prezent la lansare, fostul mare fotbalist Helmuth Duckadam a felicitat-o pe Maria Olaru pentru curajul de a-şi publica memoriile într-o carte şi a spus că a început şi el să scrie o carte, dar că nu ştie dacă va avea curajul să o publice vreodată.

"Sigur, sportivi trăiesc multe în acea perioadă în care sunt în activitate. Eu aş vrea doar să dau un răspuns celor care au criticat-o că nu a spus aceste gânduri ale ei în acea perioadă şi vreau să o asigură că după patru penalty-uri apărate la Sevilla, după o lună de zile, am fost suspendat, nu mai aveam dreptul să intru în stadionul Ghencea, pentru că n-am vrut să particip la un meci aranjat. Dar cui să mă fi plâns în acea perioadă? Şi de aceea o felicit că ea a avut curajul să scrie această carte. Şi eu încerc să scriu o carte, dar nu am curajul să o public decât, probabil, dacă o va publica fiica mea după ce eu nu voi mai fi", a spus Duckadam.

Maria Olaru şi-a îndemnat cititorii să citească cu atenţie cartea ei şi să vadă acolo atât sentimentele şi emoţiile "scrise la cald", cât şi lucrurile frumoase.

"Sper să răsfoiţi cu raţiune această carte, sunt un om de bună credinţă şi de aceea spun 'aşa să-mi ajute Dumnezeu!' dacă îmi vor fi puse la îndoială cele scrise de mine, cele trăite de mine. Sunt sentimente, sunt emoţii, scrise la cald, pentru că acele jurnale ale mele sunt scrise atunci, la cald. Dacă vă întrebaţi de ce acum eu o să vă spun de ce nu acum: pentru că probabil dacă aş fi lansat această carte la 19 ani, în primul rând nu mă simţeam capabilă să fac acest lucru, chiar dacă această vocaţie sau veleitate o am încă de când eram mică. Am simţul penibilului şi al ridicolului şi nu cred că aş fi fost în stare să pun în pagină ceea ce am scris. De aceea cred că este o întrebare banală de ce nu am făcut-o atunci şi probabil că dacă aş fi făcut-o atunci, cu siguranţă ar fi scris-o altcineva şi, la fel, poate aş fi fost contestată la vremea respectivă", a declarat Maria Olaru la lansare.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri