„Un premiu pentru noi, actorii care suntem cam îndrăgostiți de aplauze, înseamnă întotdeauna foarte mult. E o bucurie, mai ales la vârsta asta, e o bucurie că cineva se mai gândește la noi, că mai suntem pe aici. Până pe 4 mai mă hrănesc cu această bucurie, că după ce luăm premiu și uităm, adică ne bucurăm până vine. Sunt lucruri efemere, dar sunt importante pentru că viața noastră este grăbită și scurtă și bucuriile simple sunt importante și sunt foarte recunoscătoare celor care s-au gândit să-mi oferă această bucurie. Deci, Radio România Cultural, mulțumesc din suflet pentru tot ce mi-ai dat până acum, a fost mult și mulțumesc pentru această recunoaștere a meritelor mele, sunt foarte fericită și mulțumesc din suflet.”
Maria Ploae s-a născut pe 19 februarie 1951 la Dealu Perjului, județul Bacău. Este căsătorită cu regizorul de film Nicolae Mărgineanu (cu care a făcut peste zece filme), iar copiii lor au urmat meseriile părinților. Ana Mărgineanu este regizoare de teatru, iar Oana Maria și Nicolae jr. au absolvit actorie.
„Cred că m-am născut cu dorința de a fi actriță, deși nu eram foarte conștientă când eram copil. Părinții mei lucrau în agricultură, dar mama mea era un suflet plin de artă, de talent, de bucuria de a se exprima în frumos, recita poezii, cânta, dansa, mergea la școală unde se făceau sărbări cu femeile din sat și eu am văzut-o pe mama jucând într-o piesă de teatru, pe o scenă foarte modestă și cred că de la mama am avut dorința asta de a mă exprima așa, de a prinde curaj și frumusețe pe scenă.”
Maria Ploae a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, iar în 1975 a absolvit IATC, la clasa profesorilor Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. A fost actriță a Teatrului Mic din București, unde a jucat peste patru decenii, iar în film a debutat încă din studenție făcând aproape cincizeci de roluri.
„Octavian Cotescu a fost un profesor absolut minunat. Așa de mult ne-a făcut să iubim meseria asta... Pe mine m-a întrebat: „Tu, Maria, de ce ai ales teatrul?” Și mi-aduc aminte că foarte sincer am răspuns: „Că vreau să trăiesc mai mult.” Era foarte important pentru mine să trăiesc cu curaj, cu mai mult curaj decât am eu, în personajele pe care mi le-a oferit scena și filmul. Și așa a fost, adică acum mă bucur că înțelegeam de atunci ce înseamnă să fii altcineva, să fii în fiecare seară altcineva sau cu fiecare film altcineva, pentru că actorul, pot să spun cu mâna pe inimă, este de fapt mult mai sincer pe scenă decât în viața de toate zilele și trăirile lui sunt mult mai pregnante, mai adevărate pe scenă.”