Jurnalul.ro Ştiri Social Marian Godină îşi face public salariul. Cât câştigă în comparaţie cu o asistentă de pe ambulanţă

Marian Godină îşi face public salariul. Cât câştigă în comparaţie cu o asistentă de pe ambulanţă

După protestul poliţiştilor de săptămâna trecută faţă de nivelul de salarizare, mulţi oameni au intrat în discuţii pe acesată temă cu Marian Godină. În urma lungilor discuţii a apărut şi îmtrebarea cât câştigă acesta. Godină astfel, a publicat pe pagina sa de Facebook o poza cu fluturaşul salariului său.

"Se temeau unii că polițiştii au salarii nesimțite şi chiar îmi cereau să spun ce salariu am.
Ăsta e salariul meu pe care l-am luat pe 14 martie, pentru luna februarie.
Vă las să studiați şi să trageți singuri concluzia. E mult sau puțin, după aproape 11 ani de poliție?

Ca să nu se interpreteze că vreau să induc în eroare, precizez că 229 de lei mi s-au oprit pentru plata telefonului personal. Deci fără telefon, la "total acordat pe card" ar fi fost 3045 lei. Da, ştiu, trebuie să îmi fac un abonament de telefonie mai convenabil."

Astăzi, Godină a mai publicat un fluturaş de salariu, de această dată a unui asistent pe ambulanţă.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri