Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidele îşi dispută nesiguranţa naţională

Partidele îşi dispută nesiguranţa naţională

de Marius Gîrlașiu    |   

Preşedintele Klaus Iohannis a început de ieri consultările cu partidele parlamentare pe tema legilor siguranţei naţionale. Asta după ce Comisia pentru controlul SRI a informat Parlamentul că este nevoie de modificări legislative în domeniul combaterii terorismului, dar şi de noi reglementări privind achiziţia cartelelor prepay şi securitatea cibernetică.


Cum era de aşteptat, liberalii şi pesediştii s-au contrat şi pe tema siguranţei naţionale. Primii care au intrat la consultările de la Cotroceni au fost social-democraţii, în frunte cu şeful Liviu Dragnea. “Nu aveţi cartele preplătite? Foarte rău. Luaţi cât se mai poate!”, i-a îndemnat liderul PSD pe jurnaliştii prezenţi. După discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, pesediştii au propus ca partidele să lucreze cot la cot cu Guvernul pe legile antiterorism, legea securităţii cibernetice şi legea cartelelor pre-pay. “Domnul preşedinte ne-a transmis că prim-ministrul l-a informat că aceste trei legi sunt în lucru la Guvern. Doi colegi de-ai noştri sunt dispuşi să participe efectiv şi la procesul de elaborare pe care Guvernul îl desfăşoară acum pentru aceste legi pentru a câştiga timp. Poate reuşim în această sesiune să adoptăm aceste legi importante”, a explicat Dragnea. În privinţa cartelelor pre-pay, liderul PSD susţine că accesul la datele de identificare ale utilizatorilor trebuie făcut doar cu un mandat emis de judecător. “Chiar dacă atunci când îşi iau o cartelă trebuie să îşi dea datele persoanele, trebuie să ne asigurăm prin această lege că nu oricine poate să intervină şi să aibă acces la aceste date”, a precizat liderul social-democrat. De cealaltă parte, liberalii au respins propunerea PSD ca partidele să lucreze alături de Guvern. “Nu am discutat acest lucru şi nici nu cred că ar fi bine să participăm”, a reacţionat copreşedintele liberal Vasile Blaga. PNL doreşte înfiinţarea unei comisii de lucru în Parlament care să modifice ambele pachete legislative pe tema siguranţei naţionale, atât cel elaborat de Guvern, cât şi cel care trebuie discutat în Parlament. Prezent şi el la negocieri, liderul UDMR Kelemen Hunor a cerut ca legile siguranţei naţionale să includă şi relaţiile inter-etnice. Consultările vor continua azi cu reprezentanţii ALDE şi cei ai UNPR.

 

O singură Comisie pentru Servicii

Liberalii au propus înfiinţarea unei singure Comisii parlamentare care să controleze activitatea tuturor serviciilor de informaţii, de la SRI şi SIE până la serviciile de informaţii din MAI, MapN şi Poliţia Română. În acest moment, la nivelul Parlamentului funcţionează două comisii distincte care verifică activitatea SIE şi a SRI. “Va decide viitorul Parlament cum şi câte comisii de control vor fi, dar noi am mai discutat şi în partid că probabil o singură comisie la nivelul Parlamentului care să aibă ca obiect controlul asupra Serviciilor de informaţii ar fi binevenită”, a arătat Vasile Blaga.
 

 

“Trebuie să regândim controlul asupra Serviciilor. Important e să fie un control real, dacă e într-o singură comisie sau în mai multe nu e important, ci să nu existe Servicii care nu au control parlamentar, pentru că în acest moment sunt Servicii pentru care nu există niciun control”

Kelemen Hunor preşedinte UDMR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri