Jurnalul.ro Cultură Teatru Marin Sorescu. Setea muntelui de sare eveniment în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști” Ediţia 20 (20 martie-20 aprilie 2024)

Marin Sorescu. Setea muntelui de sare eveniment în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști” Ediţia 20 (20 martie-20 aprilie 2024)

de Magdalena Popa Buluc    |   

Ediția aniversară a Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști” atrage sub cupola sa artiști dedicați și proiecte inedite în organizarea cărora ne bucurăm să fim parteneri.

Vă prezentăm un nou proiect parte din Campania umanitară organizată de UNITER, un spectacol-eveniment construit cu migală și devotament de doamna Mariana Cămărășan, regizoarea care a reușit să aducă ÎMPREUNĂ artiști din teatre și orașe diferite pe scena Teatrului Național din București. Este vorba de MARIN SORESCU. SETEA MUNTELUI DE SARE, un triptic al speranței, încrederii și solidarității ce reunește pentru prima dată cele trei piese ale trilogiei soresciene, producții a trei teatre din România și Republica Moldova:

  • „Iona” cu Lari Giorgescu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, producție a Teatrului Dramaturgilor Români din București;
  • „Matca” cu Antonia Barancea în rolul principal, alături de Galina Lazarenco, Anatol Burlacu, Ion Munteanu, Alexandru Dicusar și Nicoleta Zghibarță, un spectacol de Mariana Cămărășan, o producție Teatrul Fără Nume din Chișinău – Republica Moldova (în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău);
  • „Paracliserul” cu Claudiu Bleonț, adaptare după producția Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.

 

Evenimentul de excepție – prezentat de actorul Marius Bodochi, directorul artistic al Teatrului Național București – va avea loc în data de 27 martie, începând cu ora 17.00 la Sala Atelier a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București și celebrează atât Ziua Mondială a Teatrului, Ziua Unirii Basarabiei cu România, cât și, mai ales, 88 de ani de la nașterea scriitorului Marin Sorescu.

Se anunță un adevărat maraton în amintirea unuia dintre cei mai fanteziști și autentici scriitori români.

 

Producătorul evenimentului este UNITER, în parteneriat cu Teatrul Național  „I.L. Caragiale” din București și Fundația „Marin Sorescu”.

Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul https://www.tnb.ro/ro/marin-sorescu-setea-muntelui-de-sare, încasările urmând să fie direcţionate către același Fond de Solidaritate Teatrală (RO14BRDE445SV17256174450).

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri