Jurnalul.ro Ştiri Politică Marius Budăi acuză guvernul de neaplicarea legii pensiei de urmaș

Marius Budăi acuză guvernul de neaplicarea legii pensiei de urmaș

Deputatul PSD Marius Budăi acuză guvernul că „nu a catadicsit” să publice normele de aplicare a legii care prevede acordarea de pensii de urmaș în cazurile personalului decedat din cauza COVID-19, deși a trecut un an de la adoptarea legii în Parlament.

„Nepăsarea criminală a Guvernului PNL-USR-UDMR! Cu toate că a trecut un an de când Parlamentul a adoptat Legea 56/2020, pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid-19, care prevede acordarea depensii de urmaș în cazurile personalului decedat, acestea nu se acordă”, transmite Marius Budăi.

El precizează că Guvernul „nu a catadicsit” să publice normele de aplicare a legii nici măcar până în prezent, deși Legea 56/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial în 15 mai 2020.

Legea 56/2020 prevede acordarea unor drepturi personalului medical implicat în tratarea pacienților COVID, precum şi urmaşilor celor care au decedat din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus.

Mediafax

Subiecte în articol: Marius Budăi pensie de urmas
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri