Născut la Eisleben, lângă Mansfeld, în Turingia (Germania Centrală), într-o familie de țărani săraci, primii ani ai lui Martin Luther n-au fost ușori, nici tatăl, Hans, nici mama, Margareta, nefiind tocmai niște icoane ale afecțiunii. Din contră! „Mama - își amintea Martin la maturitate - m-a bătut până mi-a dat sângele, pentru că furasem o amărâtă de nucă”. Iar tatăl, convertit în miner din cauza sărăciei, era și mai dur: „M-a biciuit când eram mic atât de tare încât m-am îndepărtat de el, i-a fost foarte greu să mă câștige din nou”. Un spirit călit prin pedepse necruțătoare! În legătură cu aceste amintiri aproape înfricoșătoare, psihanalistul Erik Erikson avea să speculeze în cartea sa Young Man Luther: „Teologia lui Luther - sublinia omul de știință american - exprimă nevoia de a îmblânzi, de a opri mânia unui Dumnezeu aspru și critic”. Altfel spus, Luther l-ar fi identificat, inconștient, pe acest Dumnezeu cu tatăl său dur și punitiv.
Bătaia, ruptă din raiul nemțesc
Numeroși cercetători și biografi care au luat urma vieții teologului Martin Luther au contrazis însă această ipoteză - mai ales cei care agreau concepțiile sale religioase - argumentând că rememorarea traumelor copilăriei lui Martin a avut loc la mulți ani distanță, când maestrul ar fi „colorat” poate intenționat poveștile pentru a-și impresiona adepții. În completarea primei explicații - inconsistente - au mai adus una, aiuritoare: „Dacă Luther a fost bătut cu cruzime e pentru că la fel erau tratați cei mai mulți copii germani ai epocii, dacă nu chiar toți, în cadrul unui program sistematic de maltratare care se sprijinea pe învățătura religioasă și era pe deplin susținut - teoretic, dacă nu și practic - de adultul Martin Luther însuși”. Asta nu înseamnă însă că Martin Luther și alți copii din generația lui n-ar fi putut suferi la maturitate din cauza traumelor care le-ar fi putut marca primii ani de viață, nu?
Vitalitate și franchețe de țăran
Că profesorul de exegeză biblică de la Universitatea din Wittenberg a fost sau n-a fost influențat prea mult în formularea crezurilor sale religioase de trăirile intense din copilărie rămâne o temă deschisă, fără îndoială. Nouă nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să strecurăm o privire în trecutul lui Luther și să lăsăm pe fiecare cititor în parte să-și schițeze propria părere despre acest subiect delicat. Îndrumător în acest periplu biografic ne va fi, prin intermediul lucrării „Luther” (Artemis, 2007), regretatul profesor de istorie Michael Mullett. „S-au putut urmări câteva influențe ale părinților asupra lui Luther - aprecia Mullett în studiul citat. El însuși un tată blând, e posibil să fi reacționat la strictețea excesivă a propriilor părinți. Cu siguranță a moștenit vitalitatea, energia și uriașa putere de muncă de la părinții săi țărani, alături de franchețea și impetuozitatea tatălui. Eforturile nelimitate și ambiția necurmată a familiei Luther avuseseră ca scop scoaterea membrilor ei din anonimatul meschin al câmpurilor și minelor și transformarea generațiilor viitoare în profesioniști demni și respectați”.
Umilit pentru a învăța exclusiv limba latină
Deziderat pe care Martin Luther l-a atins fără doar și poate. „El a luat din originea sa de țăran-miner și superstițiile naive la care nu a renunțat niciodată - mai aprecia profesorul britanic Michael Mullett. Luther credea în elfi, spiriduși, vrăjitoare și demoni - ceea ce e extraordinar, fie și pentru un timp în care superstițiile erau în floare. Convingerea fermă a lui Luther că fenomenele naturale ar fi permanent controlate de forțe supranaturale i-a influențat viața în momentele cruciale, în special în perioada intrării sale la mănăstire”. Ce educație a primit copilul, adolescentul și tânărul Martin Luther? A învățat Scriptura, imnurile religioase (ulterior a fost un bun muzician și chiar un autor de imnuri) și latina, limba care deschidea atunci oportunități nenumărate. Studierea latinei era considerată atât de importantă încât celor care urmau aceste cursuri li se interzicea, sub amenințarea pedepselor fizice, să mai vorbească și limba germană! „Bătăi, tremurături, frică și mizerie”. Acestea erau principalele repere care-l legau la bătrânețe pe Luther de amintirea acelor ani în care, băiețel fiind, era forțat să-și uite limba maternă în favoarea uneia moarte.
„Rațiunea e o târfă!”
Se pare că, încăpățânat, Martin ar fi preferat bătăile și umilințele decât să nu-și mai exprime ideile și sentimentele în germană. „Deși stăpânea cu măiestrie limba latină - avea să consemneze istoricul Michael Mullett - germana a rămas întotdeauna prima alegere. În disputa decisivă de la Leipzig din 1519 el a strigat: «Lăsați-mă să vorbesc în germană, poporul nu mă poate înțelege altfel!». Ar fi putut la fel de bine să spună că dacă nu folosea germana, cu greu se putea înțelege pe sine”, glosa elegant Mullett. În ciuda acestei aversiuni față de limba clerului, latina a fost esențială în concretizarea carierei de teolog, de dascăl, traducător și scriitor, chiar și în urmarea studiilor Universității din Erfurt, pe care Martin le-a aprofundat de la 18 ani, după absolvirea școlilor din Mansfeld, Magdeburg și Eisenach. De reținut că Universitatea din Erfurt, fondată la sfârșitul Evului Mediu, miza pe scolasticism - o combinație de metode filosofice ale gânditorului grec Aristotel cu credința creștină -, împărțit, la rândul lui, în două școli: realismul și nominalismul. Ultima, faimoasă pentru formularea „Rațiunea e o târfă”, era specifică Universității Erfurt. Cum l-au modelat toate aceste realități educaționale pe Luther? A ocolit el în căutarea adevărului realismul și nominalismul, mizând, de pildă, pe umanism, un curent care fanda discret în fața sterilității scolasticismului?
În numele tatălui
Un răspuns echilibrat a propus istoricul Michael Mullett: „Luther, umanist? El a scris că la Erfurt nu a avut niciodată suficient timp pentru a citi poeții clasici păgâni. Dar aceste opere constituiau doar un aspect al umanismului (ivit din înțelepciunea textelor grecești și romane). Când abordăm relația lui Luther cu umanismul, ar trebui s-o privim în cadrul unei variante deloc de neglijat a umanismului, umanismul creștin”. Mai exact? „E vorba de interesul lui Luther pentru reforma programelor de învățământ, pentru studiul limbilor greacă și ebraică, pentru lectura operelor Sfinților Atanasie, Augustin și Pavel, dar și pentru respingerea scolasticismului. Toate acestea arată că-l putem considera pe acel Luther aflat în formare cel puțin asociat cu umanismul creștin german”. Așadar, încă din studenție, Martin a pășit pe cărări lăturalnice, alese cu grijă. „În cariera academică de început a lui Luther - mai evidenția Mullett - a apărut o ciocnire de voințe sau de intenții. Pentru Hans Luther, care plătea taxele și «subvenția» fiului său, exista un interes practic, de țăran realist, în îndreptarea fiului promițător către o profesie onorabilă, bine plătită și sigură - Dreptul -, care ar fi putut să asigure bunăstarea copilului și pensia părinților”.
Moartea adusă de ciumă l-a îndreptat spre biserică?
Care era însă planul lui Martin? „Studentul, serios și credincios - în timpul educației fusese expus la tot felul de influențe pioase -, era atras de viața religioasă. Să nu uităm de impactul dramatic pe care l-a avut o furtună în mijlocul căreia Martin a jurat să se retragă la mănăstire, dacă scapă cu viață. Dar la apropierea lui Luther de retragerea din universul lumesc au contribuit și alți factori mai obscuri”. Ca de exemplu? „Moartea de ciumă, în 1505, a colegilor de la universitate - care a trezit în mintea lui Martin gânduri neliniștite legate de mântuire și de osânda veșnică”. În același an greu Luther și-a luat licența în Litere și Filosofie, iar trei ani mai târziu dobândea deja titlul de doctor. Impresionat, violentul său tată, depășit de fiu pe scara socială, avea să i se adreseze folosind pronumele german de politețe „Ihr”. Hans își vedea deja odrasla în slujba bine remunerată a vreunui principe de provincie.
Împotriva Tatălui (Hans)
Doar că Luther Martin a văzut altfel. „Răspunzând chemării lui Dumnezeu către viața monahală - opina istoricul Michael Mullett - Luther junior a renunțat la studiile juridice la scurt timp după ce le începuse preferând să se alăture, la 16 iulie 1505, călugărilor augustini de la mănăstirea din Erfurt”. Cum prin această decizie Martin a ales să-l urmeze pe Dumnezeu Tatăl, și nu să-l asculte pe Hans tatăl, relația dintre cei doi bărbați avea să se deterioreze din nou. Intrarea la mănăstire n-a însemnat însă și găsirea Căii, a adevărului, a adevăratei credințe. Nu pentru Martin, tot mai deprimat, dezamăgit și derutat de existența cazonă, dar superficială a augustinilor. Criza spirituală care avea să genereze un alt mod de a gândi, înțelege și priza religia era latentă, nu mai avea nevoie decât de irepresibila voință a eruditului Martin, care n-a ezitat ulterior să formuleze un crez opus Dumnezeului neiertător, opresiv, dur, cum fusese pentru el tatăl Hans.
539 de ani s-au împlinit pe 10 noiembrie 2022 de la nașterea întemeietorului Bisericii Evanghelice Luterane.
Pe 31 octombrie 1517 Martin Luther a lipit pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de Teze în care denunța corupția bisericii și practica vânzării de indulgențe (iertarea păcatelor în schimbul banilor).
Un rol decisiv în răspândirea rapidă a ideilor reformatoare ale lui Martin Luther l-a avut tiparul inventat de Gutenberg din Mainz. Acesta tipărise la scară mare încă din 1455 Biblia, iar manifestele lui Luther au beneficiat de aceeași oportunitate.
„N-am întreprins mare lucru, cuvântul a făcut totul”, Martin Luther
Luther credea în elfi, spiriduși, vrăjitoare și demoni - ceea ce e extraordinar, fie și pentru un timp în care superstițiile erau în floare.