Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Mărțișor de Artă - vernisajul expoziției „Portretul feminin în opera lui Gheorghe Tattarescu (1820-1894)”

Mărțișor de Artă - vernisajul expoziției „Portretul feminin în opera lui Gheorghe Tattarescu (1820-1894)”

de Magdalena Popa Buluc    |   

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Portretul feminin în opera lui Gheorghe Tattarescu (1820-1894)”, eveniment-mărțișor care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C Brătianu, nr 2), în ziua de 1 Martie 2023, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă.

„Dacă celelalte teme majore asupra cărora pictorul și-a îndreptat atenția au fost studiate și evidențiate publicului de-a lungul timpului – profesoratul la Școala de Belle-Arte, pictura sa ecleziastică și cea istorică – observăm că, deși ocupă o pondere însemnată din moștenirea sa, discretul portret feminin – din copiile după marii maeștri studiați la Roma (1845 – 1851) sau al doamnelor din anturajul său – a rămas pe nedrept mărginit la funcția primară de studii, respectiv de imortalizare fotografică.

 

Spre deosebire de efigiile masculine, sobre și monumentale, din panteonul tattarescian alcătuit din personalități exemplare ale istoriei sale contemporane, delicatele prezențe feminine sunt mult diferite prin lirismul reprezentării grațioase sau melancolice și prin gama de culori mult mai bogată în sclipiri de tonuri calde, în acord subtil cu sensibilitatea modelului.

 

Abordarea chipului unei doamne din secolul al XIX-lea în pictura modernă presupunea însă mai mult decât redarea realistă a trăsăturilor, și anume reliefarea unui fel de curriculum vitae din care să reiasă poziția socială a portretizatei, atât prin detalii de postură, cât și printr-un cod al veșmintelor și al accesoriilor. Societatea era încă tributară unor uitate legi somptuare ce reglementau ținutele diverselor pături sociale, iar acest lucru se vădește prin diferențele de veșminte și accesorii de la portretul unei tinere fete modeste și anonimă, până la grandioasa rochie de catifea violet, brodată și tivită cu fir de argint, a soției pitarului Lazăr (Lazaros) Kalenderoglu (tatăl binecunoscutului Ioan Lazăr Kalinderu).

 

În opera sa, pictorul Tattarescu, pe lângă portretul social, a studiat și portretul religios al Magdalenelor sau Madonnelor și al reprezentării diverse a Maicii Domnului, atât în pictură, cât și în grafică. În această expoziție, dedicată portretului feminin, ilustrăm aceste preocupări cu o selecție de câteva copii în ulei după marii maeștri executate de Tattarescu în Italia, precum și cu studii personale de portret în creion și cărbune. Îmbinarea acestor tehnici de studiere a portretului feminin religios a dus către lucrarea originală finită, care va fi expusă în premieră, a portretului Eugeniei Monachio Greceanu, „Stareța Mănăstirii Rătești”, lucrare de mare sensibilitate din care transpar contopite fragilul feminin, blândețea și profunzimea credinței”, a declarat Rodica Ion, muzeograf MMB, curator al expoziției.

 

Colecția Muzeului Memorial prezintă vizitatorilor un eșantion relevant al portretului feminin în opera marelui maestru prin lucrări precum „Femeie tânără cu salbă” (inclusă pe coperta volumului „Repertoriu de pictură Gheorghe Tattarescu”), „Soția pictorului, Maria Tattarescu”, „Portretul Mariei Grădișteanu”, „Portretul Mariei Marianu” și o serie de desene inedite.

 

Pentru a întregi panoul portretelor feminine semnate de marele maestru va fi expusă, în facsimil, o delicată și inedită piesă de grafică de mari dimensiuni „Fecioara Maria cu Isus” - superbă pauză folosită în pictura murală pentru transpunerea pe perete. De asemenea, din colecția de pictură a Pinacotecii București va putea fi admirată și excepționala pictură „Femeie cu tamburină”.   

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri