Fosta prezentatoare TV, retrasă în ultimii ani din televiziune dar activă în mediul online, a făcut dezvăluirile în podcastul său, pe care îl va lansa în curând pe YouTube.
Confesiunile sincere ale vedetei
Într-un material de promovare, vedeta a explicat că problemele personale prin care a trecut au determinat-o, de multe ori, să își găsească alinarea în mâncare.
„M-am panicat foarte tare, pentru că eu am doi copii, și îmi doresc să îmi cresc copiii. E greu să vorbești despre asta. Acum sunt fericită! Aceste lovituri pe care le-am primit de-a lungul timpului în viață m-au făcut, cumva, să mă refugiez în mâncare”, a spus Gabriela Cristea.
Obezitate de gradul 1
Ea a precizat că momentul de cotitură a venit în urma unui control medical, când a primit diagnosticul de obezitate de gradul 1. Rezultatele analizelor au determinat-o să își schimbe stilul de viață, mai ales în contextul responsabilităților familiale.
„A fost un șoc pentru mine. M-am speriat foarte tare. Am simțit că merg spre sfârșit”, a mai declarat vedeta.
În procesul de transformare, Gabriela Cristea a avut alături o prietenă apropiată,Camelia Enciu, pe care o consideră un sprijin esențial în acea perioadă dificilă. Aceasta spune că ajutorul primit a fost decisiv pentru schimbările adoptate ulterior.
Vedeta susține că experiența a marcat-o profund, dar a determinat-o să își reevalueze prioritățile și să își îndrepte atenția spre sănătate și familie, notează spynews.ro.