Jurnalul.ro Sport eXtrasport Măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a spectatorilor pe arenele sportive

Măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a spectatorilor pe arenele sportive

Guvernul a stabilit, miercuri, o serie de modificări legislative care au în vedere o verificare mai riguroasă a condiţiilor de siguranţă pe care trebuie să le îndeplinească organizatorii pentru ca pe arenele sportive să poată fi organizate competiţii, potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES.


Printr-un proiect de lege adoptat miercuri, Guvernul a modificat şi completat Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Proiectul de act normativ aprobat revizuieşte, printr-o serie de măsuri, componenţa şi rolul Comisiei de verificare a modului în care sunt respectate condiţiile de siguranţă pe arenele pe care se desfăşoară activităţi sportive. Astfel, din această comisie vor face parte şi reprezentanţi ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, care se vor alătura reprezentanţilor direcţiei judeţene pentru sport, unităţii de jandarmi competente teritorial, organizatorului competiţiei şi responsabilului de ordine şi siguranţă al organizatorului de joc. De asemenea, se redefineşte rolul comisiei de verificare, în sensul că, dacă are observaţii cu privire la îndeplinirea condiţiilor de siguranţă de către organizatori, comisia va sesiza (în prezent propune) federaţia de specialitate pentru aplicarea sancţiunilor incidente, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, includerea unor reprezentanţi ai ISU în cadrul Comisiei de verificare, precum şi redefinirea rolului acesteia sunt măsuri menite să conducă la creşterea gradului de siguranţă a spectatorilor.

Prin proiectul de lege vor fi înăsprite sancţiunile aplicate pentru nerespectarea obligaţiilor pe care le au organizatorii competiţiilor pe arenele sportive. Amenzile prevăzute de lege vor creşte, în funcţie de gravitatea încălcării obligaţiei, de la 3.000 de lei la 15.000 de lei, cât este stipulat în prezent, la 30.000 de lei până la 50.000 lei.

Totodată, măsura sancţiunii prin suspendarea dreptului de a organiza competiţii şi jocuri sportive pe teren propriu pentru o perioadă de la o lună la 6 luni se va înlocui cu măsura administrativă a suspendării dreptului de a organiza jocuri sportive cu spectatori în arena respectivă sau cu interzicerea accesului spectatorilor în anumite sectoare de tribună, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 90 de zile, în funcţie de gravitatea obligaţiilor încălcate de organizator, se mai arată în comunicat.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri