Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că trăim în țara clasicilor literaturii absurdului-I.L.Caragiale,Urmuz și Eugene Ionesco- uite că acum o avem! Recent, Administrația Prezidențială a încheiat cu Monetăria Statului un acord cadru pentru achiziționarea ordinelor aferente „Meritului pentru Promovarea Drepturilor Omului’’. Amănunte semnificative privind mecanismele operațiunii le găsiți în analiza confratelui Ion Alexandru publicată,azi, în „jurnalul’’, așa că nu aș mai adăuga decât mențiunea că pentru asta vor fi cheltuiți cam 2,7 milioane de euro.
Iată o inițiativă generoasă și binevenită, veți spune, atâta vreme ce trăim într-un stat de drept, stat membru al Uniunii Europene și al alianței nord atlantice, în care promovarea, respectarea și apărarea drepturilor omului este principiul călăuzitor. De unde provine,atunci, absurdul situației? Păi absurdul provine, după cum bine a subliniat și colegul meu de breaslă, din aceea că o asemenea inițiativă a Administrației Prezidențiale este brevetată exact în zilele în care, în București și în tot mai multe localități ale scumpei noastre patrii, oamenii ies în stradă și protestează împotriva unor aberante restricții pe care guWERNanții le aplică fără noimă și fără a ne explica nouă, capetele de locuitor, la o adică cetățeni români cu drept de vot, care este logica acestor draconice îngrădiri. Acesta fiind un prim argument pentru a încadra simpla coincidență în categoria absurdului. Pentru că, mergând mai departe pe firul evenimentelor, vedem că tot în aceste zile, când,foarte probabil, s-a purces la primele operațiuni necesare baterii medaliei menționate, deși protestele se amplifică și adună un număr crescând de participanți, nici pseudo-președintele Klaus Iohannis, nici Florin Cîțu, premierul de câlți și nici alți membrii ai celui mai catastrofal cabinet post decembrist nu au găsit de cuviință să coboare printre manifestanți, să discute cu ei și să le asculte revendicările.
În schimb, prin declarațiile unor propagandiști cu vechi ștate și cu un foarte întinat renume îi cataloghează pe manifestanți ca „huligani’’ sau „fasciști’’. De unde și întrebarea: o asemenea atitudine din partea autorităților statului de drept față de protestele populației nu este și o dovadă a nerespectării de către aceste autorități a drepturilor omului? Principiu sacru și inviolabil al statului de drept, în numele căruia, bănuiesc, s-a și instituit medalia despre care vorbim.
Mi se va atrage atenția, foarte probabil, că măsurile restrictive puse în aplicare cu câteva zile în urmă au ca scop protejarea noastră în condițiile în care se anunță un al treilea val al pandemiei, poate chiar un al patrulea val după cum declară persoane avizate. Perfect de acord, numai că nu ideea de instituire a unor măsuri de protecție în fața Covid-19 sau al ce, Doamne iartă-mă,pandemii o ai fi să vină, contestă oamenii în stradă, ci incoerența și amatorismul deciziilor, lipsa unei comunicări deschise a decidenților cu cetățenii. Adică lipsea unui absolut necesar parteneriat stat=cetățean care să ne determine pe fiecare dintre noi să adoptăm un comportament prudențial. De domeniul absurdului ținând, deopotrivă, și faptul că în loc să discute cu protestatarii, guWERNanții i-au mandatat pe polițiști și pe jandarmi să dialogheze.. folosind limbajul lor specializat. Foarte adevărat, printre participanții la proteste au fost și unii care au comis încălcări ale normelor ordinii publice, dar asta nu însemnă în nici-n caz că persoanele respective trebuie trântite la pământ și să li se pună bocancul cazon pe spinare sau pe ceafă. Cum se pot interpreta asemenea gesturi în grila de lectură a promovării drepturilor omului, vă invit pe dumneavoastră să îmi spuneți…
În același orizont de abordare putem include și o altă măsură foarte contestată luată pe parcursul acestei donquihotești lupte a guWERNanților cu pandemia și anume închiderea școlilor și cantonarea strictă numai în învățământul on line. Măsură care a condus la dăunătoare restrângeri ale accesului la educație a tuturor categoriilor tineretului școlar și, practic, a limitat în mod abuziv acestei importante categorii a populației țării,dreptul de a beneficia de această dimensiune spirituală a drepturilor omului.La care se adaugă și un îngrijorător număr al cazurilor de depresii înregistrate în rândul adolescenților. În fine, de nicidecum și în ultimul rând, ar mai fi de discutat și despre modul în care anumiți potentați ai zilei își etalează dreptul de a nu respecta spiritul și litera restricțiilor pe care tot ei ni le-au impus nouă, maselor largi, populare. Comportament care se încadrează în categoria discriminărilor și a inechităților sociale. Deci țin tot de domeniul nerespectării drepturilor omului. Cât privește faptul că, ulterior, doi sau trei dintre făptuitori au ieșit la rampă și și-au cerut, zice-se!, iertare, nu știu ce am mai avea de comentat. Poate numai că, pentru asemenea politicieni de duzină,de fapt politicianiști după cum a caracterizat specia respectivă C. Rădulescu-Motru, dreptul la demagogie și la ipocrizie este și el tot unul foarte political correctness.
Aceste fiind spuse și scrise, nu ne mai rămâne decât să vedem dacă și în ce măsură mai rămâne valabil dictonul înscris pe reversul medaliei: „Sol lucet omnibus’’. Pe românește: „Soarele luminează pentru toți’’. Drept pentru care aș sugera ca, în locul său, să fie gravat adevărul, pe cât de dureros pe atât de actual, pe care ni l-a lăsat ca învățătură eminentului om politic Konrad Adenauer: „Toți trăim cu toții sub același cer, dar nu toți avem același orizont’’.