Jurnalul.ro Ştiri Social Medic: Canicula agravează anumite boli neurologice

Medic: Canicula agravează anumite boli neurologice

de Monica Cosac    |   

Temperaturile extrem de ridicate din aceste zile pot crea probleme oricărei persoane, însă riscurile sunt mult mai ridicate în cazul celor care suferă de diferite boli cornice. Pe vreme caniculară, cei mai expuși sunt pacienții cu pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, însă hipertermia este un factor care poate determina agravarea sau chiar instalarea unor suferințe neurologice, atrage atenția prof. dr. Dafin Mureșanu, președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN).

 

Românii care au diferite boli cronice pot ajunge mult mai uşor la complicaţii pe fondul temperaturilor extreme şi deshidratării, iar riscurile cele mai mari apar în cazul suferinzilor de inimă, hipertensiune sau diabet. Neurologii avertizează că și pacienții cu boli neurologice au intoleranță la căldură.

Potrivit prof. dr. Dafin Mureșanu, canicula nu este resimțită de toată lumea la fel. Există factori externi care pot influeța felul în care este percepută căldura - cum ar fi, spre exemplu, gradul de umiditate al aerului – dar temperaturile ridicate sunt gestionate diferit, de fiecare om, și în funcție de capacitatea de termoreglare a propiului organism. “Totul e legat de mecanismul de termoreglare. Dacă ai umiditate mare, apa nu se poate evapora de pe suprafața corpului și faci șoc termic pentru că nu se poate răci (n.r. - organismul)”, a explicat prof. Mureșanu, azi, în cadrul unei conferințe prilejuite de două evenimente de marcă pentru neurologia românească, RoNeuro Brain Days şi International School of Neurology, care au loc în perioada 30 iunie - 6 iulie, în staţiunea Eforie Nord.

“Sunt oameni care nu suportă căldura, chiar dacă sunt sănătoși”

În cazul persoanelor sănătoase, riscurile expunerii la soare și temperaturi crescute pot fi diminuate prin câteva măsuri simple de protecție: o pălărie, ochelari de soare și, foarte important, o hidratare corespunzătoare. Dar oamenii sunt foarte diferiți, mai spune neurologul, subliniind că “unii suportă mult mai ușor căldura și sunt iubitori de căldură – și atunci ei vor rezista întotdeauna mai bine – și sunt oameni care nu suportă căldura, chiar dacă sunt sănătoși”.

În cazul persoanelor cu probleme de sănătate, situația se schimbă radical. “Există date științifice foarte serioase care ne arată că hipertermia este un factor etiologic de sine stătător pentru agravarea sau instalarea anumitor suferințe neurologice (…) Hipertermia creează o laxitate la nivelul barierei hematoencefalice, creează o permeabilitate crescută, se pot agrava foarte multe boli neurologice”, a explicat prof. Mureșanu, precizând că întotdeauna trebuie să se țină cont de comorbidități, adică de bolile asociate pe care le are persoana respectivă.

Intoleranță la căldură în cazul “bolii cu 1.000 de fețe“

Dintre pacienții cu suferințe neurologice, cei mai afectați caniculă sunt cu bolnavii cu scleroză multiplă, o afecțiune autoimună determinată de distrugerea mielinei la nivelul sistemului nervos central şi, deopotrivă, una dintre cele mai temute suferinţe neurodegenerative. Afecțiunea  mai este cunoscută și ca scleroza în plăci sau “boala cu 1.000 de fețe”.

În cazul unui pacient cu scleroză multiplă, la temperatură crescută, “boala se va agrava imediat”, avertizează neurologul, precizând că “ei nu au voie să facă nici măcar baie fierbinte”.   

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri