Jurnalul.ro Ştiri Social Medicamentele vor fi din nou ieftinite

Medicamentele vor fi din nou ieftinite

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că vor fi ieftinite majoritatea medicamentelor emise pe bază de reţetă, în trepte, cel mai probabil începând din primul trimestru al anului viitor.

"Ieftinim majoritatea medicamentelor în România, o facem în trepte pentru a evita o nouă criză a medicamentelor. Astăzi avem pacienţi care rămân fără medicamente, chiar dacă au tot dreptul la ele. Sunt medicamente pentru care nu există alternative terapeutice. Doar în ultimul an, Ministerul Sănătăţii a primit notificări că vor fi retrase 1.057 de produse medicamentoase din România. Politica de preţ a făcut ca în ultimul an unele medicamente să ajungă atât de ieftine, încât o parte dintre producători să nu le mai aducă în România şi atunci medicamentele pur şi simplu dispar din spitale, din farmacii. Vom introduce o ieftinire în trepte a medicamentelor ieşite de sub patent", a explicat ministrul.

Astfel, medicamentele care au ieşit de sub patent vor fi ieftine cu 10% în primul an, cu încă 10% în al doilea an, cu încă 15% în al treilea an, ajungându-se în trei ani la o ieftinire de 35%.

"Vom avea grijă de medicamentele esenţiale - acelea despre care OMS spune că ar trebui să se găsească oriunde, din Siberia până în Sahara. (...) Vorbim de medicamente ieftine, generice, medicamente pe care dorim să le avem în România şi credem că acest lucru este esenţial. Pentru medicamentele compensate 100% de către CNAS vom avea un alt regim de preţ. Vorbim despre 56 de medicamente, adică aproximativ 5% din totalul existent în România. Când spun medicamente, spun denumiri comune internaţionale, nu mă refer la fiecare formă a unui medicament. (...) Termenul pentru recalcularea preţului va fi discutat împreună cu ceilalţi parteneri. Noi credem că fezabil este să se facă acest lucru în primul trimestru al anului viitor. Reglementările statului român se referă strict la medicamentele care sunt emise pe bază de reţetă. Medicamentele pe care mergem singuri şi ni le cumpărăm din farmacie au un preţ care nu este reglementat, nu a fost reglementat prin ordinul de ministru, nu va fi reglementat prin HG care stabileşte preţul maximal pentru medicamente eliberate pe bază de reţetă", a adăugat Vlad Voiculescu.

O altă măsură care va fi luată vizează introducerea obligaţiei pentru farmacii şi pentru distribuitori să raporteze zilnic stocurile de medicamente compensate într-un sistem electronic.

"Altă problemă este că medicamentele care sunt mai ieftine în România sunt luate din România de anumite firme şi exportate în alte ţări din Europa, ca Germania, Franţa, Anglia. Unii realizează profituri bune în felul acesta, dar pacienţii români rămân câteodată fără medicamente. Astfel, noi toţi pierdem din cauza acestui export paralel, care de altfel este un proces perfect legal în Europa şi pe care nu putem să îl oprim. Atunci când pacienţii rămân fără medicamente, este un proces perfect imoral. Este imoral ca medicamentele românilor să fie luate din România şi duse în alte ţări. (...) Soluţiile pe care le găsim pentru această problemă sunt: pe de o parte, să avem grijă ca medicamentele esenţiale să fie disponibile în România, (...) pe de altă parte, pregătim o măsură implementată printr-un ordin de ministru şi printr-o soluţie informatică. Este vorba despre introducerea obligaţiei pentru farmacii şi pentru distribuitori să raporteze zilnic stocurile de medicamente compensate într-un sistem electronic. În cazul scăderii stocurilor sub un anumit prag, MS şi ANMDM vor primi alerte şi vor putea solicita farmaciei sau distribuitorului respectarea obligaţiei de serviciu public prevăzut în lege", a susţinut Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a spus că miercuri va fi făcut public proiectul care vizează aceste modificări.

O altă măsură care va fi adoptată se referă la realizarea unui website ca instrument esenţial pentru a constata lipsa unor medicamente, site care se va numi www.medicamentelispa.ro.

"(...) Dacă vorbim despre lista medicamentelor esenţiale compensate 100% în România, vorbim de 56 de produse esenţiale. Mai bine de jumătate dintre ele au preţuri sub 50 de lei. 31% dintre ele au un preţ sub 25 de lei. Sunt doar 10 produse care au preţ de peste 1.000 de lei. Impactul pentru pacient va fi zero. Ele sunt deja compensate 100%. Impactul pe bugetul de stat va fi de asemenea zero, pentru că există taxa clawback", a adăugat ministrul Sănătăţii.

El a ţinut să precizeze ca taxa clawback va rămâne neatinsă pentru "acest moment". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri