"Ieri a avut loc o prelevare de organe la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria. Întrucât pe teritoriul Bulgariei nu au existat primitori compatibili, acestea au fost oferite către România, pe baza protocolului de colaborare în domeniul transplantului între cele două ţări. Echipa din Spitalul Parhon s-a deplasat de urgenţă cu avion de la SMURD până la Sofia unde a efectuat prelevarea şi ulterior s-a întors la Iaşi pentru a le transplanta, noaptea trecută", a informat, joi, Agenţia Naţională de Transplant (ANT).
Potrivit sursei citate, colaborarea pentru schimbul de organe oferă posibilitatea ca acestea să nu fie irosite atunci când nu există pacienţi compatibili într-o ţară.
Anul trecut au avut loc patru prelevări din afara ţării, două în Bulgaria şi două în Republica Moldova, iar România a trimis un cord şi un ficat către aceste două ţări.
Prelevarea de miercuri a fost prima din altă ţară din acest an.
Până în prezent, în 2024, au fost 33 de donatori în moarte cerebrală şi peste 100 de transplanturi de organe, a precizat ANT.