Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEN: 39.435 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie

MEN: 39.435 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie

Un număr de 39.435 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Cei mai mulţi - 24.690 de candidaţi - provin din promoţia curentă, iar 14.745 de candidaţi - din seriile anterioare.

"În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi (din toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 37.138 - zi, 1.036 - seral şi 1.261 - frecvenţă redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi (din toate promoţiile)", precizează MEN.

Sesiunea de toamnă (august - septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat începe luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Marţi va avea loc proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri se va desfăşura proba obligatorie a profilului.

Potrivit calendarului aprobat de către MEN, probele scrise se încheie joi cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) începe vineri, 25 august, şi continuă luni, 28 august, când este programată şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Evaluarea competenţelor digitale (proba D) se va derula în zilele de 29 şi 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) să se desfăşoare în zilele de 30 şi 31 august.

"Atât subiectele pentru probele scrise, cât şi subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute", afirmă MEN.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu", precizează MEN.

MEN reaminteşte că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să susţină toate probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea şi să obţină cel puţin media 6 la probele scrise.

Afişarea primelor rezultate (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16,00 - 20,00) au loc în data de 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 6 septembrie.

În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate, "nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii".

Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii. AGERPRES

Subiecte în articol: sesiunea a doua examen liceu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri