Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles al III-lea, la un an de război: „Poporul din Ucraina a suferit inimaginabil'

Regele Charles al III-lea, la un an de război: „Poporul din Ucraina a suferit inimaginabil'

de Redacția Jurnalul    |   

Regele Charles al III-lea a transmis un mesaj la un an de la izbucnirea războiului din Ucraina. „Poporul din Ucraina a suferit inimaginabil”, a spus regele britanic, potrivit Sky News.

Ucrainenii au „suferit inimaginabil" din cauza invaziei Rusiei, a declarat Regele Charles într-un mesaj care marchează prima aniversare a conflictului.

Monarhul a mai spus că poporul ucrainean a dat dovadă de „un curaj și o rezistență cu adevărat remarcabile" în fața forțelor lui Vladimir Putin.

„Lumea a privit cu groază la toată suferința inutilă provocată ucrainenilor, pe mulți dintre ei am avut marea plăcere de a-i întâlni aici, în Marea Britanie, și, de fapt, în întreaga lume, din România până în Canada", a adăugat regele.

Charles al III-lea s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Palatul Buckingham la începutul acestei luni. Liderul ucrainean a făcut o vizită neanunțată în Marea Britanie și s-a mai întâlnit cu premierul și cu parlamentarii britanici.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri