Jurnalul.ro Ştiri Observator UPDATE Mesaj Ro-Alert privind posibile căderi ale unor obiecte din spațiul aerian în Constanța și Tulcea. MApN: „A fost urmărit traseul unei drone”

UPDATE Mesaj Ro-Alert privind posibile căderi ale unor obiecte din spațiul aerian în Constanța și Tulcea. MApN: „A fost urmărit traseul unei drone”

de Redacția Jurnalul    |   

Autoritățile au emis în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj Ro-Alert pentru județele Constanța și Tulcea cu privire la posibile atacuri ale Federației Ruse asupra teritoriului ucrainean și a posibilității căderii unor obiecte pe teritoriului național. Potrivit MApN, a fost urmărit traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național

UPDATE

Sistemul de supraveghere radar a identificat și urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național, a transmis MApN. Se fac cercetări în apropiere de Periprava unde a fost „indicată probabilitatea existenței unei zone de impact”.

Potrivit unui comunicat al MApN, forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, duminică dimineața, în apropierea frontierei cu România.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.

Începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.

„În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08”, a transmis MApN.

Potrivit ministerului, au loc cercetări aeriene și la sol în zona Periprava.

„Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava. Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă”, se arată în comunicat.

MApN anunță că a informat structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri.

Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.

ȘTIRE INIȚIALĂ

A fost transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj RO-Alert pe teritoriul județelor Tulcea și Constanța după ce structurile de apărare și securitate națională au interceptat un posibil atacat al Federației Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei.

Mesajul transmite informații de avertizare și de informare a populației cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și măsuri de adăpostire în cazul în care situația o impune.

„Până la ora emiterii acestui comunicat nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112 în dispeceratul ISU Tulcea”, a transmis ISU Tulcea.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri