Mulți ceferiști, chiar foarte mulți, cei mai mulți din aparatul administrativ al societății CFR Călători mi-au scris. Unii m-au certat că i-am băgat pe toți în aceeași oală cu cei care nu-și fac datoria, alții mi-au dat dreptate, dar cei mai mulți și-au vărsat focul pe conducerea de la București care, spun ei, nu face suficient pentru ca „a patra armată a țării" să fie ce a fost odată, iar ei să nu mai îndure criticile pasagerilor la fiecare pas. Am simțit un fel de revoltă în ce mi-au scris. Chiar unii m-au criticat aspru că am aruncat vina nerealizărilor asupra unor funcționari nepricepuți și eu i-aș fi protejat pe cei din conducere. Doamne Ferește!, oameni buni. Pagina noastră este o pagină de călătorii și am profitat de povestirea călătoriilor de afaceri pentru a emite câteva remarci față de cei care nu-și fac datoria față de stăpânul nostru, pasagerul. Atât și nimic mai mult. Și totuși nu mă lasă inima să nu fac publice unele din criticile lor și unele din sugestiile lor.
„Prea mulți șefi puși politic”
Cum vă spuneam, ținta lor este conducerea centrală. Trebuie să fiu foarte sincer cu voi. Am o bănuială că unele din mesaje vin chiar de la nivelul Societății de la București și sunt scrise de oameni din jurul conducerii. Aceste mesaje vorbesc despre contracte preferențiale, acordate păgubos, pe criterii de inechitate, despre lucruri necurate și multe altele. Ca ei, funcționarii de execuție, sunt obligați să facă hârtiile în așa fel încât un anumit beneficiar să primească un contract în detrimentul altuia. Că sunt interese de grup extrem de puternice care avantajeaza o anumită parte și dezavantajează flagrant altă parte. Mi-au dat și exemple, dar repet, nu este treaba paginii noastre. Călătoria este treaba noastră. Nu vreau să-i dezamăgesc pe cei care și-au deschis inima în fața mea, dar nu pot face mai mult. Le mulțumesc și le recomand să se adreseze celor care au acestă treabă de făcut. Jurnalul este o tribuna națională a cititorilor, nu un organ al Justitiei. Așadar, să ne întoarcem la drumurile noastre „de fier". Călătoria de afaceri devenise un obicei al celor care se îngrijeau „în vremurile bune" de dotarea căii ferate de călători cu tot ce este mai potrivit. Era deja o „febră" a achizițiilor. Se inventau lucruri noi, iar oamenii făceau asta cu drag, cu pasiune, voiau să lase ceva în urma lor. Vagoane-restaurant cu bucătării moderne, vagoane-discotecă unde tinerii să-și consume energiile până la destinație, vagoane de dormit cu cabină de duș, și cam tot ce înseamnă dotare modernă.
Vagoanele aduse atunci circulă și acum
Cel mai mult colaboram cu calea ferată germană. Se dusese vorba în DB Germany despre inventivitatea, priceperea și exigența ceferiștilor români. Aduceam vagoane din fosta Germanie de Est și le modernizam în țară. Și acum circulă acele vagoane aduse acum 20 de ani. Păcat, spun ceferiștii, că acele vremuri au apus, iar cel mai mare perdant este Măria Sa pasagerul. Trebuie făcut ceva, spun ei. Mă omoară acest „trebuie făcut ceva". Schimbați conducerea spun unii, dați drumul la bani spun alții, opriți birocrația spun alții, opriți abuzurile și favoritismele zic alții, iar cei mai mulți propun ca directorii să fie aleși dintre cei mai buni lucrători din CFR, nu puși pe criterii politice. Pentru că, spun pe bună drepate ei, directorul politic trebuie să facă pe plac partidului care l-a pus pe funcție, nu să slujească pasagerul. Să mă iertați că m-am aprins și eu puțin, dar prea sunt pline de năduf mesajele oamenilor care se mândresc că sunt ceferiști.
Ce vă pot promite, dragii mei cititori fideli ai Jurnalului, că atât eu, cât și Jurnalul nostru vom fi alături de voi la orice oră din zi și din noapte, la fel cum sunt trenurile voastre la dispoziția pasagerului.
Pe vinerea viitoare, dragii mei cu Jurnalul sub braț, în liniște, sănătate și pace. Doamne Ajută!