Kate Middleton a participat duminică la un eveniment care a marcat a 75 de ani de la crearea Corpului de Antrenament Aerian Britanic(ATC).
Ducesa de Cambridge, care participat la serviciul religios care a avut loc într-o biserică din centrul Londrei şi a asistat apoi la recepţia oficială, a mărturisit într-o discuţie cu comandantul Lucinda Conder 'obsesia' faţă de avioane a fiului său, prinţul George, în vârstă de doi ani şi jumătate.
"Acum prinţul George este obsedat de ofiţerii aerieni şi vrea să se alăture Forţelor Aeriene. Va trebui să discutăm despre asta când va împlini 12 ani", a glumit responsabila aviaţiei în declaraţii acordate agenţiei Press Association (PA).
În timpul evenimentului, Kate a discutat cu cadeţi, veterani şi voluntari ai corpului de aviaţie privind programele şi activităţile lor. ATC a fost creat în 1941 în cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul a a-i antrena pe tineri în tehnicile de aviaţie înainte de a se putea alătura Forţei Aeriene Regale (Royal Air Force- RAF).AGERPRES