Jurnalul.ro Cultură Carte Miercuri, 10 octombrie, exclusiv cu Jurnalul: "Românce celebre din politica internaţională"

Miercuri, 10 octombrie, exclusiv cu Jurnalul: "Românce celebre din politica internaţională"

Româncele ştiu să-şi exploeteze din plin frumuseţea şi inteligenţa. Dacă cele care au ajuns să aibă un cuvânt însemnat în politica internaţională pot fi numărate pe degete (cum ar fi Corina Creţu), majoritatea au încins inimile unor importanţi şefi de stat. Şi cine ştie, poate i-au influenţat pe aceştia în adoptarea unor hotărâri de stat de maximă importanţă... Miercuri, 10 octombrie, Jurnalul vă oferă cartea "Românce celebre din politica internaţională", în care găsiţi poveşti neştiute şi savuroase despre conaţionalele noastre şi relaţiile lor cu mari oameni de stat.

Martha Bibescu a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. Fiica lui Ion Lahovary, ambasador al României la Paris și ministru de externe, ea fost soția prințului George Valentin Bibescu. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României. Adorată de Prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, ulterior a devenit iubita Regelui Ferdinand al României. Ultimii ani din viaţă ai fascinantei Martha Bibescu n-au fost lipsiţi de bârfe amoroase. Cea mai discutată relaţie a fost cea pe care prinţesa din România se pare că ar fi avut-o cu Charles de Gaulle…

Revenind în zilele noastre, vasluianca Marcela Topor a devenit cunoscută pentru întreaga lume după ce soţul ei, Carles Puigdemont, fostul preşedinte al comunităţii Catalonia (care cuprinde oraşul Barcelona), a declanşat procedura de separare a regiunii de Spania. Revolta lui Puigdemont şi a poporului catalan s-a închieat prost, preşedintele fiind acuzat de nesupunere şi anchetat de autorităţile iberice. Din spatele soţului ei, Marcela a avut un cuvânt greu în demararea procesului de declarare a suveranităţii provinciei, fiind numită de presa internaţională „Regina Independenței Cataloniei”.

Ana Aslan, medic român specialist în Gerontologie, a cunoscut cele mai multe personalităţi politice de prim rang ale lumii. Faima ei le-a determinat pe aceseta să urmeze tratamente cu Gerovital. Printre oamenii politici care au cunoscut-o personal şi care s-au lăsat trataţi de Ana Aslan se numără Tito, Charles de Gaulle, Nikita Hrușciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos şi Konrad Adenauer.

Elena Constantinescu, alias Helen OʼBrien,  a fost una dintre cele mai cunoscute spioane britanice din secolul trecut. A fost implicată în multe scandaluri sexuale și intrigi care au dus la demisii de miniștri, secretari de stat și chiar la cea a prim-ministrului Marii Britanii, Harold Macmillan. Localul ei din Londra, Eve's Club, era unul preferat al oficialităților, miniștrilor, vedetelor și al ofițerilor de contrainformații britanici. Se spune că Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecătorul-șef al Londrei, văzând lista membrilor clubului, a exclamat: „Pare să fie un departament al Ministerului de Externe și al Parlamentului!”. Acum câțiva ani, cotidianul londonez Daily Mail a făcut publică o listă cu membrii de la Clubul Evei: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de atașați de ambasadă, 70 de britanici cu titluri nobiliare, mulți parlamentari şi înalți demnitari.

Alte românce i-au cucerit pe politicieni de prim rang, iar relaţiile lor au făcut să curgă râuri de cerneală în presa internaţională: Floriana Jucan - Jean Pierre Vettovaglia, Ioana Vișan - Silvio Berlusconi, Luminița Andrei - Carmelo Lo Fata, Gabriela Irimia (Cheeky Girls) - Lembit Öpik. Iar trei românce au avur relaţii cu regi, sultani sau împăraţi exotici: Gabriela Drâmbă a fost nevasta împăratul-canibal Bokassa, Marcella a fost soția unui sultan din Malaezia, iar o videochatistă din Bistrița a devenit favorita suveranului miliardar din Brunei.

Citiţi poveştile pline de savoare ale acestora şi ale altor românce celebre în politica internaţională în cartea oferită de Jurnalul, începând de miercuri, 10 octombrie, la preţul special de 14,9 lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri