Jurnalul.ro Timp liber Media Miercuri seară, când Cătălin Scărlătescu a spart bomba cu 5 amulete și a anunțat că aduce 4 concurenți din bootcamp, Chefi la cuțite a fost lider de audiență

Miercuri seară, când Cătălin Scărlătescu a spart bomba cu 5 amulete și a anunțat că aduce 4 concurenți din bootcamp, Chefi la cuțite a fost lider de audiență

A fost o ediție Chefi la cuțite plină de acțiune miercuri seara, la Antena 1! Iar surprizele au fost dezvăluite, rând pe rând, încă de la început, când Chef Cătălin Scărlătescu nu a mai avut răbdare, dorindu-și să se bucure de premiul obținut la jocurile de culise. Astfel, cu acceptul Ginei Pistol, a spart bomba care conține 5 amulete, împărtășindu-le adversarilor avantajele de care se va bucura în continuarea competiției: ”Ceilalți Chefi n-au voie să vorbească jumătate de probă”, spune una dintre amuletele din bombă, ”Concurenții celorlalte două echipe vor fi legați doi câte doi” poruncește o altă amuletă, ”La semnul tău, să cânte muzica! Ceilalți doi Chefi să cânte refrenul melodiei tale preferate de câte ori vrei tu” este una dintre cele mai amuzante amulete din bombă, la fel și cea care cere ca ”Ceilalți doi Chefi să spună înainte de fiecare propoziție < Vai de mine >”. Dar regina amuletelor din bombă are următorul super-avantaj: ”Cheamă 4 concurenți care nu au fost selectați în bootcamp și repartizează-i în echipe astfel încât să reveniți la numărul inițial de concurenți”. Aceasta a fost, de altfel, cea mai mare surpriză a serii, pentru că la proba eliminatorie, Cătălin Scărlătescu a anunțat deja că vrea să folosească această amuletă.

Anunțul a fost făcut într-un discurs emoționant, după ce Chef Scărlătescu a câștigat cea de-a cincea confruntare pe echipe, el adresându-se astfel adversarilor săi: ”Chiar dacă concurenții din echipa mea nu sunt aici, vă spun că, în zece sezoane Chefi la cuțite, nu am dat atâtea note mari. Vă mulțumesc foarte mult pentru experiența culinară! Faptul că ați gătit atât de frumos, m-a făcut să mă hotărăsc să dau amuleta care spune că niște concurenți care au gătit cu voi în bootcamp vor veni, vor găti și vor completa echipele voastre – și pe a mea. Eu am dreptul la doi concurenți dintre ei, iar ceilalți Chefi vor primi câte unul”.

Adrenalina din timpul celei de-a cincea înfruntări pe echipe, umorul, presiunea, nervii întinși la maximum și surprizele care aduc mari schimbări au alcătuit un mix ce a plasat ediția de miercuri Chefi la cuțite în poziția de lider de piață pe segmentele de public comercial și urban, în intervalul 20:26-24:03 în care a fost difuzat. Minutul de maximă audiență de la 20:49 a adunat în fața televizoarelor aproape 1,6 milioane de telespectatori. Lider de audiență pe publicul comercial, Chefi la cuțite a condus topul cu o medie de 6.5 puncte de rating și 22.9 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 5.8 puncte de rating și 20.6 % cota de piață. La orașe, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 6.1 puncte de rating și 17.2% cota de piață, ProTV clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 5.4 puncte de rating și 15.1% cota de piață.

O altă surpriză a show-ului Chefi la cuțite de aseară a fost produsă de Chef Bontea: în timpul battle-ului, el a folosit amuleta care le-a cerut adversarilor să gătească cu o singură mână timp de 30 de minute. Aceasta a fost și sursa multor momente amuzante în timpul probei la care echipa lui Bontea a gătit creveți, cea a lui Scărlătescu, homar, iar cea a lui Dumitrescu, scoici Saint Jacques. Jurizarea farfuriilor a fost făcută de foști concurenți de la Chefi fără limite, care l-au ales câștigător pe Cătălin Scărlătescu. Cel din urmă moment tensionat al serii a fost eliminarea unui concurent, după duelul la care au intrat echipele conduse de Florin Dumitrescu și Sorin Bontea. În urma unei probe care le-a cerut să pregătească un preparat în care ingredientele vedetă să fie lactatele, cea mai slabă farfurie a aparținut Arminiei Lorena Grad, concurenta lui Sorin Bontea. Cu 7 puncte, Arminia a plecat acasă, Chef Bontea rămânând cu 5 oameni. Săptămâna viitoare se anunță una cu surprize și mai mari, după ce Cătălin Scărlătescu a declarat că vrea să folosească amuleta ce-i permite să aducă 4 concurenți din bootcamp. Cine vor fi aceștia și cum vor fi repartizați pe echipe telespectatorii vor descoperi în următoarele ediții Chefi la cuțite, difuzate de Antena 1 lunea, marțea și miercurea viitoare, de la 20:30.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri