După o căsătorie civilă ce a avut loc în vara anului acesta, prezentatoarea Observator, Mihaela Călin și Daniel Sava au luat decizia de a merge împreună spre altar. Ceremonia religioasă a avut loc duminica trecută și a fost presărată, după cum chiar ea declară, de o atmosferă cu totul și cu totul specială: ”A fost o atmosferă minunată la petrecere și le mulțumesc lor, invitaților noștri, pentru asta!”.
Alături de miri s-au aflat în această zi specială nașii, Andreea Berecleanu și doctorul Stan, care au fost un real ajutor pentru cei doi: ”Ne-au ascultat toate ideile și dorințele și ne-au ajutat să le transformăm în realitate. Ne-au îndrumat din experiența lor și ne-au liniștit ori de câte ori nu mai știam cum să potrivim lucrurile.”, a declarat Mihaela Călin.
Organizarea petrecerii a avut loc într-un timp record, la mai puțin de patru luni de la cununia civilă, iar toate detaliile s-au împletit fără un efort prea mare, garantându-le celor doi o nuntă de vis. În ziua sa specială, mireasa a reușit să fure privirile tuturor cu o rochie extrem de elegantă, cu accente florale personalizate: ”Andreea a mers cu mine la probe pentru rochia de mireasă. Ne-am sfătuit despre tot. Aceasta a fost create special de prietenul meu Cristian Samfira. Mă leagă o frumoasă prietenie de el și de soția lui Stefana și mi-am dorit foarte mult că el să îmi facă rochia de mireasă. Nu aveam nicio idee clară atunci când am ajuns la el la atelier, ba chiar mi-am dorit să îmi facă o rochie după gustul și inspirația lui. Și a ieșit intra-adevăr rochia vieții mele! Am îmbrăcat rochii foarte frumoase de-a lungul timpului, ținute speciale, dar la nunta mea m-am simțit cea mai frumoasă din lume!”, a mărturisit aceasta emoționată. Florile din buchetul miresei au respectat aceeași tematică elegantă, iar aranjamentul, special pregătit de una dintre prietenele Mihaelei a completat perfect ținuta: ”Mi-am dorit să îi strecoare și câteva fire de busuioc care în biserică au creat în jurul nostru o mireasmă încântătoare. Aromă de busuioc este una dintre preferatele mele. Carmen Ioniță a avut grijă să prindă acolo câteva dintre florile mele preferate, cele mai simple și cele mai frumoase: frezii și liliac.”
Seara de duminică a fost desprinsă dintr-o atmosferă de basm, iar petrecerea, organizată în ”locația visurilor lor”, a fost locul în care s-au reunit prietenii mirilor pentru a-i sărbători.