Jurnalul.ro Ştiri Politică Mihai Fifor , după decizia CCR: Preşedintele statului este obligat să respecte Constituţia

Mihai Fifor , după decizia CCR: Preşedintele statului este obligat să respecte Constituţia

Decizia Curţii Constituţionale arată că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să respecte Constituţia în privinţa miniştrilor, aceasta fiind o victorie pentru social-democraţi, a declarat miercuri secretarul general al PSD, vicepremierul Mihai Fifor.


"Curtea Constituţională spune un lucru foarte limpede pentru toată lumea: preşedintele statului este obligat să respecte Constituţia, pentru că aici era problema care se dezbătea în ultimele zile. Prin urmare, în ceea ce ne priveşte pe noi este o victorie. Aşteptăm să vedem minuta de şedinţă de la CCR ca să putem să ştim exact cum formulează Curtea, cum motivează Curtea şi după aceea o să vă comunicăm", a afirmat Fifor, la sediul central al PSD.

El a adăugat că, oricum, Guvernul va merge în Parlament pentru un vot de încredere.

"Aveam la dispoziţie 45 de zile, aşa cum spune Constituţia, şi vom merge în Parlament. Niciodată nu s-a pus problema ca Guvernul Dăncilă să nu meargă în Parlament. Între timp aşteptăm să vedem pregătirile pentru moţiunea de cenzură ale Opoziţiei. Şi primul pas se pare că va fi această moţiune de cenzură cu care ne ameninţă de nişte luni bune. Aşteptăm şi moţiunea, noi suntem pregătiţi să mergem în Parlament fără niciun fel de problemă", a susţinut Mihai Fifor.

Curtea Constituţională a României a stabilit miercuri că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis pe tema refuzului şefului statului de revocare din funcţie a unor miniştri şi de desemnare a interimarilor, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali din CCR. Totodată, judecătorii constituţionali au stabilit, referitor la desemnarea miniştrilor plini, că nu există conflict între premier şi preşedinte, şeful statului nefiind obligat să semneze decretele de numire a acestora

Sursă: Agerpres

Subiecte în articol: Mihai Fifor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri