„Sunt mulţumit că, în timpul în care am fost rector al Academiei de Teatru şi Film I.L. Caragiale, am reuşit să adaug în denumire cuvântul Naţional, Academia Naţională de Teatru şi Film I.L. Caragiale”. Aşa mi-a declarat în emisiunea de la Antena Stars profesorul şi marele actor, distinsul intelectual Florin Zamfirescu. Stimat şi pătruns în inima studenţilor, Florin Zamfirescu era alintat de aceştia cu apelativul „Z”, se anunţa pe culoarele facultăţii, cu admiraţie, „Vine Z!”. Superbă metafora inventată de maestrul Zamfirescu cu privire la tensiunea, încărcătura ce însoţeşte actorul în fiecare spectacol. „Emoţia actorului este dificil să fie ţinută pe hotarul dintre creaţia la cotă înaltă şi pericolul de explozie a inimii, e ca atunci când nu poţi să strângi la limită un şurub, prea mult crapă metalul, prea lejeră strângerea face şurubul ineficient”. Florin Zamfirescu povestea ce personalitate teribilă avea colegul de teatru, maestrul Ştefan Mihăilescu-Brăila, „era ca un leu pe scenă, emana atâta forţă creatoare, încât îi obliga pe toţi din distribuţie să tureze la maximum”. Istorisea mai apoi Florin Zamfirescu cum, în timpul realizării unui serial de televiziune, se filma până la miezul nopţii. „Uneori, ne lovea oboseala, mai adormeam pe unde apucam. Eu am aţipit într-o pauză chiar pe podeaua studioului; când m-am trezit, capul îmi stătea pe ceva moale, în somn îmi luase capul în poala lui Gheorghe Dinică, nu se mişcase, să nu mă deranjeze, îi amorţiseră genunchii”. Printre atâtea roluri memorabile create de Florin Zamfirescu, îmi amintesc de sensibilitatea subtilă cu care l-a interpretat pe profesorul timid de provincie, Miroiu, cel care iubea cerul în fiecare seară descoperind „Steaua fără nume”. Cu zeci de ani în urmă, rolul profesorului romantic din capodopera lui Sebastian îi dăduse iarăşi prilejul maestrului Radu Beligan să strălucească.