Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de catolici, în procesiune pe străzile Capitalei

Mii de catolici, în procesiune pe străzile Capitalei

de Alice Petrescu    |   

Peste 2.000 de persoane au participat duminică la procesiunea catolică de Florii din Capitală. Credincioșii au intonat psalmi și imnuri religioase, pe tot parcursul drumului de la Capela Sacre Coeur la Catedrala "Sfântul Iosif", cu ramuri de finic în mâini. Oamenii s-au adunat în zona statuii Aviatorilor, iar după ceremonia binecuvântării ramurilor, au pornit pe traseul procesiunii.

Procesiunea a fost condusă de cei trei episcopi catolici din Bucureşti, Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice, Mihai Frăţilă, episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare”, şi Cornel Damian, episcop al Arhidiecezei Romano-Catolice. Cortegiul a fost deschis de o cruce mare din lemn purtată de tineri, în urma acesteia venind zeci de parohi și vicari, măicuțe și sutele de credincioși.
Biserica Catolică a celebrat ieri și Ziua Mondială a Tineretului, instituită de Papa Ioan Paul al II-lea în 1985. Cu această ocazie,  Papa Francisc le-a transmis tinerilor din lumea întreagă un mesaj cu tema "Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile". Procesiunea s-a desfășurat în bune condiții, ordinea fiind asigurată de jandarmi şi de tineri voluntari catolici.

 

Aproape 1,4 milioane de români şi-au serbat onomastica de Florii, cei mai mulţi având numele Florin, Viorica şi Florentina

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri