Mii de oameni au primit ordin de evacuare din insula Ambae, Vanuatu, unde vulcanul Monaro este pe punctul de a erupe, joi, scrie The Guardian. Vulcanul a devenit activ acum câteva săptămâni, iar sâmbătă a început să arunce cenuşă şi lavă.
Autorităţile au decis că nu pot risca vieţile oamenilor şi au ordonat evacuarea insulei Ambae, casă pentru aproximativ 11,000 de oameni. Lilian Garae, locuitoare a insulei, a afirmat că putea vedea “fumul cum venea dinspre dealuri” şi că putea auzi, în mod regulat, explozii venite de la vulcanul Monaro.
Oficialii au încadrat activitatea vulcanului la nivelul patru, în weekend, pe o scală în care nivelul cinci reprezintă o erupţie majoră. Luni, oficialii au declarat stare de urgenţă şi au trimis oamenii care aveau casele în apropierea vulcanului spre alte părţi ale insulei.
Militari din armata Noii Zeelande au zburat, marţi, deasupra vulcanului şi au afirmat că imenşi nori de fum, scrum şi roci vulcanice erau aruncate din crater.
Unii locuitori au părăsit deja insula în mod voluntar. Oficialii au declarat că nu au cum să prezică ce se va întâmpla în continuare, iar persoanele evacuate sunt nevoite să aştepte.
Au fost înfiinţate 35 de centre de adăpost în vestul şi estul insulei însă acestea sunt supraaglomerate iar sinistraţii sosesc în continuare. Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat miercuri că autorităţile iau în considerare solicitarea sprijinului altor ţări.