Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Dezvoltării cumpără 1.358 de ambulanțe. Investiția: 559 de milioane de lei

Ministerul Dezvoltării cumpără 1.358 de ambulanțe. Investiția: 559 de milioane de lei

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat luni contractele adiționale pentru achiziționarea a 1.358 de ambulanțe. Este o investiție care se realizează cu fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii de sănătate.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației (MDLPA) alocă 559 de milioane de lei pentru 1.358 de ambulanțe noi. Până în prezent au fost recepționate peste 1.000 de ambulanțe.

„Cele 7 acte adiționale au fost încheiate la solicitarea IGSU pentru achiziția a 1.358 de vehicule medicale. Au fost recepționate 1.122 de ambulanțe, dintre care 120 de autospeciale pentru transport victime multiple, 375 de ambulanțe cu dotări avansate, 505 ambulanțe cu dotări avansate care pot accesa zonele fără drum, greu de accesat și 122 ambulanțe cu dotări înalte pentru pacienți care necesită resuscitare sau terapie intensivă. Urmează a fi achiziționate alte 236 de autospeciale medicale între care vor fi autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe pentru transport nou-născuți în stare critică, ambulanțe pentru acces în zone foarte greu accesibile, unități de suport pentru accidente colective, ambulanțe specializate pentru pacienți cu risc biologic și 5 posturi medicale mobile”, a anunțat Cseke Attila.

Ambulanțele sunt distribuite Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din toată țara.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ministerul dezvoltarii ambulante
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri