Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministerul Educației a virat banii pentru plata burselor școlare

Ministerul Educației a virat banii pentru plata burselor școlare

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Educației a anunțat că a virat inspectoratelor școlare banii pentru plata burselor școlare, ceea ce permite respectarea termenului stabilit pentru achitarea acestora până în 15 noiembrie către beneficiari.

„Ministerul Educației a virat către fiecare inspectorat școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București sumele aferente plății burselor școlare, ceea ce permite respectarea, la nivel local, a termenului stabilit pentru plata către beneficiari, respectiv 15 noiembrie”, arată marți ministerul.

Conform instituției, sumele corespund necesarului solicitat de inspectoratele școlare pentru plata burselor pe lunile septembrie și octombrie 2023.

După data de 15 noiembrie, termenul-limită pentru plata burselor pe lunile septembrie și octombrie 2023, Ministerul Educației anunță că va solicita inspectoratelor școlare situația plăților, pentru a identifica, dacă este cazul, eventualele disfuncționalități, astfel încât acestea să fie remediate în cel mai scurt timp.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ministerul educatiei burse elevi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri